Acea Primă Băutură

Nu a avut importaţă câte decizii am luat, am constatat că dorinţa pentru alcool era mai mare decât hotărârea mea de a sta departe de alcool.

Băiat fiind, am dorit ca într-o bună zi să fiu bărbat adevărat. Impresia mea cu privire la un bărbat adevărat era aceea de a fi mare, puternic şi dur – ca un muncitor forestier.

În adolescenţă, eram energic şi ambiţios. În timpul vacanţelor mergeam în tabere forestiere ca să câştig ceva bani. Acolo m-am întovărăşit cu unii dintre acei muncitori forestieri duri cu care doream să fiu asemănat. Am crezut că ei sunt felul de oameni care puteau să bea alcool şi după aceea să nu aibă probleme. Însă, mai târziu am aflat că acei oameni sfârşeau adeseori într-o stare rea de tot.

Într-o zi, când munceam într-una dintre taberele forestiere, alături de oameni care erau cu mult trecuţi de vârsta mea, s-a dat băutură la toţi din mână în mână. Deşi la vremea aceea aveam doar paisprezece ani, am gustat pentru prima dată un alcool tare. Îmi pare rău să spun, dar foarte curând am început să-i prind gustul. Oh, dacă n-aş fi luat atunci acea primă băutură! Acela a fost momentul care a declanşat alunecarea la vale din viaţa mea.  

Am depus mari eforturi, dar rezultatul a fost modest.

Când am absolvit şcoala, am fost pe cont propriu. Am început să muncesc într-una dintre taberele forestiere ca ajutor de bucătar. Am muncit din greu, făcând tot ceea ce-mi stătea mai bine în putinţă. Cu timpul, am devenit ajutor de agent de achiziţii a unei mari companii de cherestea şi câştigam mulţi bani, dar i-am cheltuit. Am fumat, am băut, îmi pariam salariul la jocuri de noroc. Alte păcate, de care nu am putut să mă descotorosesc, pur şi simplu s-au lipit de viaţa mea.  

Am fost crescut într-o familie cu morală bună, unde am fost învăţat să trăiesc prin Regula de aur, adică să fac altora ceea ce doream ca alţii să-mi facă mie. Numai că felul în care îmi trăiam viaţa a întristat-o profund pe mama mea. Odată, chiar i-am făgăduit că nu am să mai consum băuturi alcoolice, însă nu am fost în stare să-mi ţin promisiunea. Am luat decizie după decizie, dar toate fără niciun folos. Pur şi simplu nu am putut să-mi schimb căile şi nici să mă las de acele obiceiuri prin propria mea putere.

În decurs de numai câţiva ani, eram complet legat de băutură. Alcoolul îmi conducea viaţa, şi nu mai eram eu propriul meu stăpân. Mi-am pierdut sănătatea din pricina excesului de alcool şi nu am mai fost în stare să-mi îndeplinesc corespunzător responsabilităţile locului de muncă. Am crezut că luarea unui concediu s-ar putea să ajute, dar nu a fost aşa. Nu mai conta unde anume mă aflam, nu puteam să renunţ la băutură şi la jocurile de noroc. În cele din urmă, asemenea multor altora, care avuseseră şi ei parte de prima băutură, apoi de încă una şi de încă una, am sfârşit în şanţ.  

De-a lungul Râului Willamette din Portland, Oregon, căutam şi eu un loc unde să locuiesc. Acest tânăr înfrânt a sfârşit prin a dormi pe podeaua tare şi rece a unui vagon de marfă. Aveam sentimentul că toate păcatele care puteau fi ţintuite în viaţa unui om erau lipite de mine. Durerea şi mustrarea de conştiinţă pe care jocurile de noroc şi alcoolul le aduc erau încărcate din plin în inima mea. Cât de diferită ar fi fost viaţa mea dacă n-aş fi luat acea primă băutură!  

O rază de speranţă

Într-o seară, fiind sub influenţa alcoolului, stăteam la un colţ de stradă unde un grup de creştini cântau: “Isus mântuieşte! Isus mântuieşte!” Atunci, o rază de speranţă a răsărit în inima mea. I-am auzit cum au mărturisit ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Spuneau că Isus poate să îl elibereze pe un om din păcat, să îl ia de pe calea alunecoasă, să îi schimbe obiceiurile şi să-l păzească ca să trăiască corect în fiecare zi. Niciodată nu am auzit aşa ceva înainte şi mă întrebam dacă Dumnezeu ar putea să facă ceva pentru mine.

La încheierea acelei adunări în aer liber, am fost invitat la biserica lor. Am mers aşa cum eram. Dumnezeu a vorbit inimii mele în timp ce ascultam Cuvântul, iar când am fost invitat să merg să mă rog, m-am dus la altarul de rugăciune. Acolo, pe genunchi, m-am pocăit de toate păcatele mele şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte.

În viaţa mea a avut loc o transformare minunată. Isus a intrat în viaţa mea şi m-a transformat complet. Eram un om nou! Isus a pus bucuria mântuirii în inima mea şi mi-a dat biruinţa asupra tuturor păcatelor de care eram legat. De atunci, nu am mai dorit să beau alcool sau să fac orice altceva era păcătos.

În seara acelei zile, după serviciul din biserică, am trecut prin zona drumului lunecos, unde locurile păcatului erau larg deschise, dar nu am mai simţit nicio dorinţă în inima mea de a intra în vreunul dintre ele. Am continuat să merg de-a lungul drumului către râu. Acolo, în dreptul morii, m-am urcat înapoi în ceea ce era singura mea casă – vagonul de marfă. În noaptea aceea am dormit ca un prunc scăldat. Pacea lui Dumnezeu pătrunsese adânc în inima mea.

Când m-am trezit în dimineaţa următoare, mă simţeam de parcă aş fi putut să cuceresc toată lumea. În sfârşit am devenit om cu adevărat! Eram un creştin născut din nou. Acum, Dumnezeu, trona în inima mea, şi am putut să umblu pe pământ cu paşii unui învingător.  

Experimentarea atingerii lui Dumezeu spre vindecare

În decurs de câteva săptămâni, am primit un loc de muncă la o firmă de încredere unde am rămas mulţi ani. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, am fost chemat în serviciul militar al forţele aeriene, dar nu am fost acceptat din cauza unei afecţiuni grave la plămâni. I-am rugat pe păstorii bisericii să se roage pentru mine. Ei m-au uns cu untdelemn şi s-au rugat pentru mine după Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu am fost miraculos vindecat.

Mai târziu, după câteva luni, când am fost din nou chemat pentru constatare, nu s-a găsit nicio urmă de afecţiune la plămâni. Apoi, vreme de trei ani am slujit în Forţele Aeriene în Insulele Aleutine unde este un frig intens, dar niciodată nu am fost bolnav, nici măcar o zi.

Acolo în Alaska, departe de casă, şi fără să am creştini prin preajmă, nu am avut niciun fel de dorinţă pentru păcatele pe care, cândva, le-am îmbrăţişat. Dumnezeu nu numai că mi-a dat un trup puternic şi sănătos, dar mi-a dat, de asemenea, şi o inimă nouă – o inimă curată – care a rezistat tuturor păcatelor din jurul meu. Ce viaţă de biruinţă!

Timp de peste treizeci de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, am continuat pe această cale creştină. El m-a binecuvântat duhovniceşte, trupeşte şi pământeşte. Domnul mi-a dăruit o casă bună, o minunată soţie creştină şi o minunată familie. Dumnezeu este cu adevărat vrednic să înfăptuiască ceea ce omul nu poate să facă pentru el însuşi, după ce păcatul a pus stăpânire pe viaţa omului.

Avertizarea mea este următoarea: Să nu luaţi niciodată acea primă băutură! Prima băutură luată te va îndemna înspre a doua băutură, apoi înspre a treia băutură şi tot aşa spre tot felul de necazuri. Eu am aflat că modalitatea prin care pot să fiu cu adevărat om este de a spune nu păcatului şi da lui Dumnezeu!

James A. Lytle a fost membru al Bisericii Credinţa Apostolică mai bine de treizeci de ani.