Noe și Corabia

Geneza 6, 7, 8

‍Cu foarte mult timp în urmă, trăia un om pe care îl chema Noe. Noe Îl iubea foarte mult pe Dumnezeu şi se ruga Lui în fiecare zi. Şi Dumnezeu îl iubea pe Noe.

Noe şi soţia lui aveau trei băieți. Noe, soția lui şi cei trei băieţi Îl iubeau pe Dumnezeu. Toată familia se ruga Lui și erau fericiţi să facă orice ar fi vrut Dumnezeu.

În oraşul unde locuia Noe şi familia lui, trăiau mulți oameni. Aceştia nu Îl iubeau pe Dumnezeu și erau foarte răi şi neascultători. Oricine nu Îl iubeşte pe Dumnezeu este întotdeauna neascultător şi rău pentru că nu are dragostea lui Dumnezeu în inima lui, ca să îl ajute să fie bun. Atunci când Îl iubeşti pe Dumnezeu, vrei să faci lucruri bune. Nu vrei să faci nimic rău.

Dumnezeu vorbea cu Noe şi îi spunea ce trebuie să facă. Noe putea întotdeauna să audă ce îi spunea Dumnezeu, pentru că el auzea glasul lui Dumnezeu în inima lui. De fiecare dată, Noe era foarte atent să-L asculte pe Dumnezeu.

Într-o zi, Dumnezeu a vorbit cu Noe şi i-a spus să construiască o corabie foarte mare. Aceasta avea să fie cea mai mare corabie din lume. Dumnezeu a dorit ca această corabie să fie numită arcă.

Corabia trebuia să fie destul de încăpătoare pentru toată familia lui Noe şi pentru câte două animale şi câte două păsări din tot ce a creat Dumnezeu când a făcut lumea. Dumnezeu a vrut ca din tot ce avea viaţă să aibă loc în corabie câte o pereche din fiecare soi.

Dumnezeu i-a zis lui Noe să nu se mire de ce avea El să facă cu marea corabie. Și Dumnezeu i-a explicat lui Noe. Voi vreți să știți ce i-a spus Dumnezeu lui Noe? Explicația lui Dumnezeu este în Biblie, așa că noi știm ce s-a întâmplat. Dumnezeu a zis: „Noe, am să fac să vină un potop de ape pe pământ. Ploaia nu se va opri multă vreme. Tu, familia ta și câte o pereche din tot ce are viață veți locui în corabia mare atâta timp cât va ploua. Acolo va fi cald, uscat și bine.”

Până atunci, Noe nu a mai construit niciodată o corabie, dar nu și-a făcut nicio grijă. Noe nu a zis: „Doamne, eu nu pot.” Noe știa că Dumnezeu avea să îl ajute să ştie cum să o construiască. Dumnezeu cunoaşte totul, chiar şi felul cum trebuie făcut ceva. Dumnezeu le va spune oamenilor cum să făurească diferite lucruri, dacă ei se vor ruga lui Dumnezeu şi dacă Îi vor cere așa ceva.

Dumnezeu i-a spus lui Noe ce fel de lemn să folosească, și cât de mare trebuia să fie cea mai mare corabie din lume, câte încăperi să facă în corabie, unde trebuia să fie singura fereastră şi toate celelalte lucruri pe care trebuia să le ştie Noe la construirea corăbiei.

Arca aceasta era cu adevărat corabia lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a avut-o în plan şi i-a spus lui Noe cum să o facă.

Corabia era atât de mare, încât a fost nevoie de foarte mult timp ca să fie construită. Oamenii din oraş auzeau cum bat ciocanele lui Noe şi ale celor trei fii ai lui.

Vecinii lui Noe se uitau la corabia aceea mare, râdeau de Noe şi se distrau pe seama lui! Poate că au întrebat: „Noe, de ce construiești o corabie atât de mare? Aici nu este nicio apă pentru o corabie ca aceasta. Este mult prea mare.”

„Dumnezeu mi-a spus să fac această corabie,” le răspundea Noe, iar apoi oamenii începeau să râdă şi mai tare. Vecinii îl considerau pe Noe un om ciudat, atunci când le zicea că Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie. Ei nu credeau în Dumnezeu și de aceea, Dumnezeu nu putea să le vorbească aşa cum îi vorbea lui Noe.

Noe le-a spus oamenilor că avea să plouă atât de mult, încât apa avea să acopere tot pământul, chiar şi munţii. „Aţi face mai bine să vă rugaţi,” le spunea Noe. „Dacă Dumnezeu a spus că va ploua atât de mult, aşa va fi. Atunci, voi avea nevoie de corabie.”

Noe şi cei trei fii ai săi au continuat să muncească la corabie, indiferent de ceea ce ziceau oamenii.

Uneori, oamenii din zilele noastre râd de alți oameni care Îl ascultă pe Dumnezeu. S-ar putea ca unii băieţei şi fetițe să râdă şi de tine, dar tu trebuie să te rogi pentru ei. Ei nu-L înțeleg pe Dumnezeu şi nu ştiu că El poate să îi facă să fie buni când ei se roagă.

Toți băieţeii şi fetițele care se duc la Şcoala duminicală pot să fie ca Noe. Ei pot să asculte ceea ce Dumnezeu le spune să facă, oricât de mult ar încerca prietenii lor să-i facă să fie neascultători.

Într-o zi, corabia a fost gata. Cât de mare era! Dumnezeu era atât de mulţumit că Noe Îl ascultase! Noe era și el fericit!

Atunci, Dumnezeu a zis: „Noe, tu şi toată familia ta să intrați în corabie. Tu, soţia ta şi cei trei băieţi ai voştri. Ia-le şi pe soţiile fiilor tăi.” Toţi au intrat în corabie.

Animalele au început să vină de peste tot. Două de aici, două de acolo... veneau şi se urcau direct în corabie. Apoi, au început să vină şi păsările. O, atât de multe vietăţi mari, mici și mici de tot!

Uitați, familia lui Noe este în corabie și împreună cu ei sunt câte două dintre toate făpturile vii pe care le-a creat Dumnezeu şi hrana este îndeajuns pentru fiecare dintre ele. Dar, apoi ce s-a întâmplat?

Noe nici măcar nu a atins uşa corabiei. Încetișor, ușa a început să se închidă singură. Ştiţi cine o închidea? Dumnezeu o închidea. Dumnezeu Însuşi a închis uşa marii corăbii. El a închis-o bine de tot, ca să nu se deschidă, indiferent cât de tare ar fi bătut vântul.

Pic! Pic! Pic! Ce se auzea? Din ce în ce mai repede a început să plouă mult. Era ploaia despre care Dumnezeu a spus că o va trimite. Da, ploaia începuse!

A plouat mult, foarte mult a plouat! Dumnezeu a făcut să cadă ploaia, exact aşa cum spusese. Ceea ce Dumnezeu i-a spus lui Noe a fost adevărat. Ploaia începuse şi nimeni, în afară de Dumnezeu, nu putea să o oprească.

Pământul era peste tot acoperit cu apă şi apa era atât de adâncă, încât oamenii nu au mai putut să meargă pe drum. Atunci, oamenilor le-a părut rău că au râs de Noe. Noe a avut dreptate, dar era prea târziu ca să-şi facă şi ei o corabie.

După un timp, toţi copacii înalţi au ajuns să fie acoperiţi de apă. Nici măcar vârfurile celor mai înalţi dintre ei nu se mai vedeau, iar ploaia continua să cadă. Apoi, și toţi munţii înalţi au fost acoperiţi de apă. Nicăieri, nu se vedea nici măcar un mic vârf de munte. Tot pământul era ca un ocean uriaş, fără nicio palmă de pământ.

Încontinuu, a plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. În tot acest timp, ploaia nu s-a oprit nici măcar o clipă.

Dar unde era corabia aceea mare, cu Noe și familia lui? Corabia plutea în siguranţă deasupra tuturor apelor. Oamenilor din corabie nu le era frig și toate animalele din corabie se simțeau bine.

Noe și familia lui erau bucuroşi că au ascultat de Dumnezeu. Şi noi vom fi întotdeauna fericiţi şi în siguranţă, când ascultăm de Dumnezeu. Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare băiețel și fetiță care Îl iubeşte. Dar, Dumnezeu are grijă şi de oamenii mari.

În cele din urmă, ploaia s-a oprit şi apele s-au retras.

Atunci, Dumnezeu i-a spus lui Noe că era timpul să iasă din corabie şi să lase şi animalele şi păsările să iasă. Cât de plăcut trebuie să fi fost pentru ei să vadă din nou soarele strălucitor.

Primul lucru pe care Noe l-a făcut a fost să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a ocrotit pe toți în timpul îndelungatei ploi.

Dumnezeu i-a vorbit lui Noe şi a zis: „Am să aşez pe cer un curcubeu minunat.” Era o făgăduinţă din partea lui Dumnezeu că nu va mai ploua atât de mult, niciodată.

Când priveşti cerul şi când vezi un curcubeu frumos colorat, tu să ştii că, prin curcubeu, Dumnezeu îţi spune că El nu va mai da o ploaie ca aceea, niciodată.

Ia gândeşte-te puțin. În zilele noastre, noi putem să vedem exact acelaşi fel de curcubeu pe care Noe l-a văzut cu atât de mult timp în urmă! Dumnezeu are grijă şi de tine, aşa cum a avut grijă de Noe.