Era miezul nopţii. Și era cea mai întunecată parte din noapte, când toţi ar fi trebuit să doarmă. Dar Pavel şi Sila nu adormiseră.
Pavel și Sila erau doi oameni buni. Ei erau slujitori ai lui Isus. Cei doi s-au dus din loc în loc, spunându-le oamenilor despre Isus. Unde credeți că se aflau acești doi oameni buni? Erau în închisoare. De aceea, ei nu puteau să doarmă.
Pavel şi Sila nu făcuseră niciun rău. Ei au fost închiși într-o închisoare veche şi rece, doar pentru că ei Îl iubeau pe Isus şi le spuneau altora despre El.
Acum, Pavel și Sila se aflau în temnița dinăuntru în care era rece. Poate că le era frig, poate că și picioarele lor erau legate, așa că nu puteau nici să se plimbe. Acolo, mai era şi întuneric. Aveau până şi lanţuri la mâini. Dar toate acestea nu i-au oprit pe Pavel şi Sila să se roage şi să-I vorbească lui Dumnezeu. Unii dintre oamenii răi au dat în Pavel şi Sila până când i-au rănit. Dar nici aceste lucruri nu i-a împiedicat să-L iubească pe Dumnezeu.
Pentru că Îl iubeau atât de mult pe Dumnezeu, Pavel și Sila au început să cânte cântece de laudă lui Dumnezeu. Amândoi cântau și se rugau împreună lui Dumnezeu.
Alți oameni din temniță poate că i-au auzit cum cântă și s-au gândit: „O, dar cum poate cineva să fie fericit în locul acesta?”
Dintr-odată, zidurile temniței au început să tremure din ce în ce mai tare și chiar să se zguduie. Acele ziduri groase şi înalte se clătinau cu mai multă putere.
Dar, iată! Uşile mari și grele, care aveau încuietori, au început să se deschidă, rând pe rând. Acum, toate uşile închisorii erau larg deschise, deşi nimeni nu le descuiase. Toți oamenii din temniță ar fi putut să fugă de acolo, dacă ar fi vrut. Dumnezeu a făcut ca pământul să se cutremure. Dumnezeu a făcut ca toate ușile temniței să se deschidă. Și aceasta nu este totul. Lanțurile cu care erau legate mâinile lui Pavel și Sila au căzut de îndată. Nici picioarele lor nu mai erau înlănțuite, iar Pavel și Sila puteau să umble. Dumnezeu nu a vrut ca cei doi buni slujitori ai Lui să fie tratați așa de rău.
Temnicerul, omul care avea grijă de închisoare s-a trezit. El s-a temut. „Ce o să fac acum?” se gândea el. „Uşile sunt deschise şi toţi oamenii au fugit.”
Pavel i-a strigat cu glas tare: „Toți suntem aici.” Temnicerul a cerut o lumină și a sărit în temnița întunecată. Apoi, s-a uitat peste tot. Da, așa a fost, toți erau acolo.
Temnicerul tremura tot de frică. El a fugit și s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi Sila, îngenunchind în faţa lor. „Domnilor, ce trebuie să fac, ca să fiu mântuit?” i-a întrebat el.
Pavel şi Sila i-au răspuns temnicerului că trebuie să creadă în inima lui că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Că trebuie să-L iubească pe Isus şi să-I spună că se căieşte pentru orice lucru rău pe care l-a făcut vreodată. Numai aşa putea să fie și el mântuit. Temnicerul așa a făcut și de atunci L-a iubit pe Isus.
Temnicerul i-a luat pe Pavel şi Sila la el acasă. El nu i-a mai trimis înapoi în acea temniţă urâtă și întunecată. I-a dus la el acasă şi le-a spălat rănile de la mâini şi de la picioare. Le-a pus masa și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
Pavel şi Sila şi-au dat seama că puteau să fie la fel de fericiţi în închisoare ca și când ar fi fost acasă. Ei nu s-au supărat şi nu s-au frământat când au trecut prin încercările grele. Pavel și Sila ÎI iubeau pe Dumnezeu atât de mult, încât erau fericiţi în orice împrejurări. Dumnezeu vrea ca și noi să fim aşa. Nu trebuie să fim supărați sau să ne frământăm când nu putem să facem ceea ce dorim. Dumnezeu vrea să fim fericiţi și să fim buni slujitori ai Lui.
%402x.svg){kind=icon}