Semănătorul și Sămânța

Marcu 4:1-20

Isus iubeşte copiii. El îi iubeşte pe toţi oamenii din lume. Când Isus trăia pe pământ, El vorbea cu oamenii mari, dar şi cu copiii, pe unde mergea. Uneori, El era pe un deal, alteori pe malul unui lac sau pe o câmpie. Alteori, Isus le spunea oamenilor câte o povestire pentru a-i învăţa cum să fie buni şi cum să-L iubească pe Dumnezeu.

Într-o zi, Isus le-a spus oamenilor povestea unui om care ieşise la semănat. Omul acesta a pus seminţele într-un sac mare. El a cărat sacul cel mare pe umăr. Avea un câmp mare de semănat şi nu voia să se tot ducă şi să se întoarcă după semințe, aşa că a trebuit să care un sac plin de seminţe. Pachețelele cu semințe nu erau îndeajuns.

Isus a spus că omul mergea. Își băga mâna în sacul cu seminţe, apoi arunca seminţele pe pământ. Aşa a străbătut el tot câmpul.

Câteva seminţe au căzut pe drumul bătătorit aflat la marginea câmpului. Păsărilor le plac seminţele, aşa că s-au pus și au ciugulit toate seminţele de pe drumul bătătorit.

Pe câmpul omului era şi un loc mai pietros. Doar puțin pământ acoperea pietrișul. Din micile seminţe căzute acolo au crescut doar nişte firicele, dar pietrele stăteau în cale, și pentru că nu era pământ destul, care să ajute firicele să crească, după un timp, micuțele plante s-au ofilit, iar după aceea s-au uscat.

Alte seminţe au căzut printre buruieni. Seminţele au început să încolţească, dar buruienile au crescut și au ajuns să fie din ce în ce mai mari, așa că nu a mai fost loc pentru micuțele plante. Buruienile au ocupat tot locul, iar micuțele plante au fost înăbuşite şi au murit.

Într-o altă parte a câmpului omului era pământ bun. Acolo nu erau nici pietre, nici buruieni și pământul nu era bătătorit. Era un loc tocmai potrivit pentru ca micile seminţe să încolţească şi să crească, ajungând să fie niște spice mari şi puternice. Omul a pus o mulţime de seminţe în acel pământ, iar semințele au început să crească și tot au crescut. O, cum au crescut seminţele acelea!

Voi ați știut că pentru Isus inima unui copil este ca o grădină? Povestirile despre Isus şi versetele memorate sunt la fel ca seminţele plantate în pământ bun.

Vă amintiţi de omul acela care a avut seminţele, pe care le-a împrăştiat? Învățătorul de Școală duminicală face acelaşi lucru pentru voi. El nu are un sac care să fie plin cu seminţe adevărate, dar scoate lucruri bune din Biblie, pe care apoi le sădeşte în inimioara voastră pentru Isus.

Voi unde vă păstraţi dragostea pentru Isus? În inimile voastre. Acolo merg toate vorbele bune despre Isus. Ele nu rămân doar în urechile voastre. Vorbele bune doar trec prin urechile voastre pentru a ajunge în inimile voastre. Voi auziţi despre Isus cu urechile, apoi puneţi ceea ce auziţi în inimă. Ştiaţi acest lucru?

Haideţi să privim în inima unei fetiţe. Noi nu putem să privim în realitate în inimă, dar putem să spunem ceea ce se ascunde în inimă după felul în care ea se comportă. Dacă nu este atentă la învățătorul ei de Școală duminicală, inima ei este ca acel drum bătătorit unde au căzut semințele aruncate de omul acela, pentru că ea nu se mai gândește la Isus și nici la povestirile din Biblie când ajunge acasă. Ea nu a auzit nimic din ceea ce a spus învățătorul. Seminţele Cuvântului lui Isus nici măcar nu au ajuns în inima ei. Nu este acesta un lucru mult prea rău?

Acum, priviţi-l pe acest băieţel. Învățătorul îi spune povestea de la Școala duminicală. El aude lucrurile despre Isus cu urechile, aceasta este bine, dar nu prea este atent la profesor. El s-ar juca mai degrabă, decât să asculte şi să încerce să recite versetul. El nu închide ochii şi nu se roagă ca ceilalţi copii. La fel cum seminţele omului care au căzut pe pământul pietros, seminţele care pătrund în inima acelui băiețel nu vor da roade prea puternice pentru Isus. În scurt timp el nu va mai cunoaște multe lucruri despre Isus.

Dar mai este încă un băiețel. Oare ce credeți că vom vedea în inima lui? El ascultă povestirile care i se spun despre Isus. El se străduiește să recite versetele învăţate în fiecare duminică. El se roagă împreună cu ceilalţi copii şi cântă cântări lui Isus. El are o inimă bună, asemenea pământului bun de pe câmpul acelui om.

Cuvintele din Biblie ajung direct în inima sa bună. Inimioara lui este o grădină roditoare pentru Isus. Îl iubeşte pe Isus, iar seminţele bune încep să încolţească şi să dea naştere unor plante ale dragostei. El stă liniştit în timpul Școlii duminicale, cântă și se roagă. El este un băiețel bun.

Spicele adevărate trebuie să fie udate, altfel nu pot să crească. Şi inimioarele au nevoie de ceva, dar nu de apă ca spicele. Inimile noastre rămân fericite când ne rugăm. Rugăciunea face ca spicele inimii să crească mari şi puternice. Mai multe povestiri din Biblie întăresc inimioarele pentru Isus.

Toţi băieţeii şi toate fetiţele se nasc cu „seminţele păcatului” în inimile lor. Acele „seminţe ale păcatului” vor crește ca „buruieni ale păcatului” dacă nu îl rugăm pe Isus să le smulgă din grădina inimii noastre. Atunci când un copil este neascultător, înseamnă că planta păcatului creşte în inima sa.

Cum poți să faci din inima ta un loc minunat pentru Isus? Poți să te porți frumos la Școala duminicală şi să asculţi povestirile din Biblie pe care le spune învățătorul la Școala duminicală. Dumnezeu îi spune și lui ce să te înveţe. Poți să îți încălzești inima rugându-te la Isus în fiecare zi. Și tu poți să îți hrănești și să îți adapi inimioara iubindu-L pe Isus din ce în ce mai mult.

Isus te iubeşte — Biblia îți spune acest lucru!