Naaman Sirianul și Fetița din Israel

2 Regi 5:1-19

A fost odată o fetiţă care nu mai locuia cu mămica și tăticul ei. Fetița locuia cu generalul Naaman şi cu soţia acestuia. Generalul Naaman era un om foarte inteligent. El era singurul care le spunea tuturor soldaților ce să facă. El avea tot ceea ce putea să-l facă fericit, dar Naaman nu era deloc fericit. El era atât de trist, o, atât de trist și la fel era și soția lui.

Generalul Naaman suferea din pricina unei boli grave numită lepră. Nimeni nu cunoştea leacul acestei boli. Pe mâini şi pe picioare apăreau răni mari şi foarte dureroase. Nimeni din țară nu putea să-l ajute pe generalul Naaman.

Generalul Naaman și soţia lui se purtau foarte frumos cu această fetiţă. Ea făcea tot ceea ce ei îi spuneau să facă. Fetița îi iubea și o ajuta mult pe soţia lui Naaman.

Fetiţa a aflat că generalul Naaman avea această boală gravă numită lepră și că nimeni nu putea să-l facă sănătos. Însă, fetița știa despre Dumnezeu. Ea știa că Dumnezeu putea să vindece orice fel de boală, indiferent cât de gravă era.

Fetiţa s-a dus la soţia lui Naaman şi i-a spus că dorea ca soțul ei să meargă în Samaria la omul lui Dumnezeu, Elisei. Dumnezeu putea să îl ajute pe Naaman să se facă bine.

Soția lui Naaman i-a spus soţului ei ceea ce i-a spus fetiţa. Aşa că Naaman şi câţiva soldaţi de-ai lui au plecat spre ţara despre care le spusese fetiţa. Ei doreau ca Elisei să se roage pentru vindecarea lui de lepră.

Când au ajuns ei la casa lui Elisei, acesta nici nu a ieşit să le vorbească. A trimis doar pe unul dintre slujitorii lui să-i spună lui Naaman să meargă şi să se scalde de şapte ori în râul Iordan. După aceea va fi vindecat.

Naaman era supărat fiindcă Elisei i-a spus să facă un astfel de lucru. Râul Iordan era murdar, iar Naaman nu avea de gând să intre în apa aceea tulbure. El dorea să se facă bine, dar fără să facă ceea ce i se spusese.

Soldaţii l-au rugat pe generalul lor să încerce, poate că așa urma să fie din nou sănătos. Naaman încă nu dorea să intre în apă, dar până la urmă s-a hotărât să încerce.

Generalul Naaman şi soldaţii lui s-au îndreptat spre râu. Ușor, pas cu pas, Naaman a intrat în apă. Pas cu pas s-a dus acolo unde apa era puţin mai adâncă. Naaman s-a scufundat în apă şi s-a ridicat. A privit la el însuși. Dar rănile leprei încă erau pe trupul său. Elisei i-a spus să se scufunde în apă cu totul de şapte ori. Una-două-trei-patru-cinci-șase-șapte. Dar Naaman s-a scufundat doar o dată.

Poate a fost greu pentru Naaman să se scufunde în apă de şapte ori, dar el așa a făcut. Jos-sus, jos-sus și din nou jos-sus. Una-două-trei-patru-cinci-șase și ultima dată, șapte. Oare va dispărea lepra de tot? Va mai fi generalul Naaman sănătos din nou?

Naaman s-a ridicat din apă a şaptea oară. Apoi, şi-a privit trupul. O, da! Da! Era vindecat. El nu a mai văzut nicio rană de lepră. Pielea lui era sănătoasă, iar el era curat.

O, cât de bucuros era Naaman că fetiţa și-a amintit ce a învățat despre Dumnezeu. Ce bucuroasă a fost și fetița că a putut să fie un adevărat mesager al lui Dumnezeu şi să le zică, generalului Naaman și soţiei lui, că Dumnezeu poate să vindece oameni bolnavi.

Ea a ştiut cum să dea cel mai bun ajutor. A ştiut că tot ce trebuie să facă cineva este să ceară ajutor lui Dumnezeu.

Naaman era atât de fericit că era sănătos, încât a vrut să-i dea lui Elisei un cadou, pentru că i-a spus ce să facă. Dar Elisei nu a luat nimic. El ştia, la fel de bine ca şi Naaman, că Dumnezeu era Cel care a făcut ca lepra să dispară.

Fetiţa putea să fie supărată pe Naaman că o luase de la părinţi în timpul unui război, dar nu era supărată. Ea a vrut ca Naaman să fie sănătos şi fericit. Fetiţa îl iubea pe Dumnezeu şi ştia că, oriunde s-ar afla, putea să-L aibă pe Dumnezeu în inimă, şi să lucreze pentru El. Şi noi putem să-L avem.