Fapte 3:1-21
Ai văzut vreodată o poartă mare? O poartă frumoasă? În orașul Ierusalim era o poartă frumoasă. Ea se afla aproape de Templu. Și nu era o poartă mică. Era atât de mare încât era nevoie de mulţi oameni, de oameni mari ca tăticii voștri, ca să o deschidă şi să o închidă. Atât de grea era! Poarta avea o strălucire ca strălucirea aurului.
Poarta avea tot felul de pietre frumoase în ea. Nu ţi-ar plăcea să intri și tu pe această poartă şi să mergi la Templu?
Petru şi Ioan, doi ucenici ai lui Isus, se îndreptau spre această poartă frumoasă. Ei mergeau la Templu. Era într-o după-amiază.
Petru şi Ioan s-au oprit. Oare ce au văzut? Era un olog, un om care nu putea să meargă deloc. El trebuia să fie purtat în braţe de prietenii lui, ca apoi, să fie lăsat jos lângă poartă. Ologul nu putea să stea singur în picioare. El ar fi căzut. O, bietul om! El trebuia să stea acolo şi să ceară bani de la oameni, ca să își cumpere mâncare. Zi de zi, prietenii lui îl duceau şi îl aşezau lângă poartă. Cu toate că era om în toată firea, el nu a simțit niciodată bucuria de a merge.
Oamenii care veneau la Templu, îl vedeau tot timpul pe bietul om. Unii îi dădeau bani. Petru şi Ioan l-au văzut şi ei. Ei s-au oprit, s-au uitat la el și i-au vorbit.
Prima dată, când omul s-a uitat la Petru, el se gândea așa: „Poate că îmi va da nişte bani.” Petru i-a spus ologului că nu avea bani ca să îi dea. Apoi, Petru a făcut ceva cu mult mai bine decât să îi dea bani.
Petru s-a uitat la olog. Ologul s-a uitat la Petru. Și Petru a zis ologului: „Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
Doar gândiți-vă la lucrul acesta! Petru a întins mâna și l-a apucat pe om de mâna dreaptă, ajutându-l să se ridice. Picioarele omului au prins putere. Gleznele i s-au întărit. Pentru prima dată în viața lui, omul stătea singur în picioare.
Omului parcă nici nu-i venea să creadă că era sănătos. El a început să meargă şi după aceea să alerge. Într-adevăr, era vindecat! Era sănătos! Cât era de fericit! Apoi el a început să Îl laude pe Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru că l-a vindecat.
El nu a intrat niciodată în Templu. Acum, el mergea împreună cu Petru şi Ioan, chiar în Templu. Nu mai trebuia să fie purtat pe brațe de prietenii lui. Nu mai era nevoit să ceară bani oamenilor. Dumnezeu l-a făcut sănătos.
Bineînţeles că toată lumea îl văzuse pe acest om zăcând lângă poarta frumoasă. Ei știau că, înainte, el nu putea să meargă, iar acum vedeau că era sănătos şi puternic, mergând alături de Petru şi Ioan. Poate că lumea se întorcea să-l audă cum Îi mulţumea lui Dumnezeu.
Templul avea un pridvor foarte mare. Petru, Ioan şi omul acela au mers împreună în pridvor. Toți oamenii i-au urmat în pridvor. Ei au rămas în picioare şi se tot uitau la omul care, până nu demult, zăcea lângă poartă. Ei nu ştiau cine l-a făcut sănătos, dar iată că, dintr-o dată, el era bine și stătea în fața lor.
Petru s-a uitat de jur-împrejur la oamenii care stăteau acolo. „De ce vă uitaţi cu ochii țintă la noi?” a întrebat Petru. Oamenii credeau că Petru şi Ioan l-au vindecat pe om. Dar Petru nu a vrut ca ei să creadă așa ceva. Petru a vrut ca ei să ştie că Dumnezeu l-a vindecat. Numai Dumnezeu poate să vindece şi nimeni altul.
Petru a vorbit oamenilor. El le-a spus totul despre Isus. Petru le-a spus că Isus este acum în Cer, dar și că, atunci când Isus fusese în Templu, ei s-au purtat urât cu El. Isus a fost alungat şi răstignit pe cruce. Oamenii ştiau aceste lucruri. Petru le-a spus că Isus vrea să le pară rău pentru faptele lor rele și ca ei să se roage lui Isus, ca să îi ierte și astfel, într-o zi, să poată să-L vadă pe Isus în Rai.
Isus vrea ca și tu să te rogi. Niciodată nu eşti prea mic să te rogi. Isus iubeşte copilaşii. Când te îmbolnăveşti sau când te loveşti, Isus te va face sănătos. Cineva poate să te ajute și pe tine să te rogi, aşa cum Petru l-a ajutat pe olog, şi astfel te vei face bine.
Să nu uiți să spui „Mulţumesc!” lui Isus când El te vindecă. Lui Isus Îi place să te audă că tu Îi mulţumeşti pentru lucrurile bune pe care El ţi le dă.