Zidurile Ierihonului

Iosua 3:1-17; 6:3-25

Ai aşteptat vreodată sosirea unei zile deosebite, pentru că în ziua aceea urma să primeşti un cadou pe care ți-l doreai foarte mult, fiind ceva pentru care ai aşteptat multă vreme?

În tabăra de corturi a Copiilor lui Israel, oamenii erau fericiţi. În sfârșit, ziua lor deosebită a sosit. Bărbaţii, femeile, băiețeii şi fetițele strângeau corturile în care au locuit multă vreme. Astăzi, ei aveau să se ducă dincolo de râu, în țara făgăduită lor de Dumnezeu.

Toţi erau pregătiți. Ei nu şi-au luat familiile şi gata, au plecat. O, nu! Au aşteptat în linişte ca Iosua să le spună ce dorea Dumnezeu ca ei să facă. Iosua era omul pe care Dumnezeu l-a ales ca să îi ajute.

Israeliții au stat pe malul râului timp de trei zile. În tot acest timp ei s-au şi rugat. Cum urmau ei să treacă Râul Iordan, nu știa nimeni. Apele râului erau repezi şi adânci. Ei nu aveau bărci, dar ştiau că Dumnezeu va găsi o cale. Dumnezeu îi va spune lui Iosua. Iosua, la rândul lui, le va spune israeliților.

Iosua le-a spus preoţilor să aducă chivotul. În chivot erau purtate niște lucruri deosebite, pe care Dumnezeu le dăduse poporului Său. Patru preoţi purtau chivotul cu drugi de lemn pe umerii lor.

Iosua le-a spus preoților să ia chivotul şi să pășească în râu. Apa tot repede curgea şi tot adâncă era, dar preoţii au intrat direct în râu, aşa cum le-a spus Dumnezeu că trebuie să facă.

Atunci, un lucru ciudat şi minunat s-a întâmplat. Apa, care curgea cu repeziciune, S-A OPRIT! Încet, încet, apa a început să se adune, până când a arătat ca un zid mare. Apa a rămas nemişcată. În mijlocul albiei râului s-a deschis o cărare.

Astfel, lungul şir de oameni a început să traverseze râul. Nu prin apă. Nu prin noroi, ci pe pământ uscat cu desăvârşire.

Preoţii nu au mers până la capăt. Ei s-au oprit în mijlocul albiei râului şi au aşteptat până când toţi oamenii au fost în siguranţă pe celălalt mal, înainte de a duce chivotul pe celălalt mal. Imediat ce preoţii au ajuns pe celălalt mal, apa râului a început să curgă din nou.

Noaptea a venit. Istoviți, oamenii şi-au ridicat corturile în Țara Făgăduită şi s-au culcat. Ei ştiau că Dumnezeu veghea asupra lor.

Țara despre care Dumnezeu le-a zis Copiilor lui Israel că urma să fie a lor, era o țară bună. Avea câmpii verzi, grădini, vii şi flori.

Cu toate acestea, acolo încă locuiau oameni răi. Oameni care nu Îl iubeau pe Dumnezeu. Unii dintre ei locuiau în oraşul-cetate Ierihon, lângă care poporul lui Dumnezeu avea tabăra. Dumnezeu a vrut ca israeliții să stăpânească țara aceea, dar cum aveau ei să scape de oamenii răi?

Într-o zi, Iosua s-a dus să vadă cum ar fi putut oamenii lui să treacă de zidul înalt de piatră, care înconjura oraşul-cetate. Poarta era și ea bine închisă.

Iosua a privit în sus. A văzut un străin cu o sabie în mână. Iosua l-a întrebat: „Vrei să ne ajuţi?” El i-a spus că era Căpetenia poporului lui Dumnezeu. Atunci, Iosua a ştiut că Dumnezeu L-a trimis.

Dumnezeu i-a spus lui Iosua cum să intre în acel oraş. În nici un caz pe porţi. Dumnezeu i-a spus lui Iosua să adune mulţi soldaţi şi să aducă şapte preoţi care să sufle în corn, iar alţi preoţi să ducă chivotul. Ei trebuiau să ocolească zidurile oraşului, o dată pe zi, timp de şase zile.

În zorii dimineții, israeliții erau gata, aliniați de plecare. În marș, ei ocoleau zidul cetății, iar după aceea se întorceau în tabăra lor. În timp ce mărșăluiau erau tăcuţi. Nu se auzea niciun sunet. Nimeni nu vorbea. Nimeni nu cânta. Nimeni nu a făcut nici cel mai mic zgomot. Iosua le-a spus înainte să nu scoată niciun sunet din gură.

A doua zi, dimineaţa, au înconjurat din nou zidul cetății. Și așa au făcut în fiecare zi, timp de una, două, trei, patru, cinci, șase zile.

Dar, în ziua a şaptea, dimineaţa devreme, ei au mărșăluit cu toţii de jur-împrejurul marelui zid de piatră. Nu doar o singură dată, ca în celelalte zile, ci, de şapte ori. Apoi, toţi s-au oprit în tăcere. Nici un sunet. Nici un zgomot, nici măcar cel mai mic zgomot. O, ce tăcere! Deodată, Iosua le-a spus oamenilor să strige tare de tot. Preoţii au suflat cu putere, fiecare în trâmbița lui din corn de berbec.

Pământul și tot ce era pe el a început să se cutremure. Zidul mare de piatră s-a dărâmat. Pietrele s-au prăbuşit! Cu toţii au intrat în oraş. Israeliții au scăpat de oamenii răi. Acum, oraşul era al lor, aşa după cum Dumnezeu le-a făgăduit.

Poporul israelit a luat seama la Dumnezeu și a ascultat de El, iar Dumnezeu i-a ajutat, dându-le acest frumos oraş.