%402x.svg){kind=icon}
Luca 10:30-37
Isus a fost bun şi milos cu orice om cât timp a trăit pe pământ! El dorea să-i învețe pe bărbați, pe femei, pe băieței și pe fetiție cum să îi ajute pe alţii. Într-o zi, Isus a spus unor oameni o întâmplare, pentru ca ei să ştie ce să facă atunci când vor vedea pe cineva aflat în necaz.
Iată ce întâmplare le-a spus Isus.
Odată, un om mergea pe drum singur, singurel. Acel drum era periculos pentru ca cineva să călătorească singur. Omul acesta dorea să meargă din Ierusalim, unde era minunatul Templu, la Ierihon.
În vremea aceea nu erau maşini şi omul a trebuit să meargă pe jos. Drumul avea urcuşuri şi coborâşuri abrupte, numeroase cotituri şi multe locuri pustii şi întunecate! Dacă privea în sus, el vedea stânci înalte și uriaşe. Dacă privea în jos, el vedea văi adânci, a căror adâncime era cu mult mai jos faţă de drumul străbătut de el. O, drumul acela era cu adevărat primejdios pentru călători! Și nu existau nici oraşe, nici case şi nici magazine.
Oamenii răi se ascundeau în unele dintre locurile întunecate la câte o cotitură a drumului, iar când cineva trecea pe acolo, ei săreau din ascunziș şi îi luau ceea ce doreau. Ce făceau ei era furt. Oamenii aceia răi erau tâlhari.
Pe acolo a trecut şi acel om. El nu a văzut pe nimeni, dar, dintr-o dată, la repezeală, au apărut nişte tâlhari. Ei se ascunseseră acolo, aşteptând ca cineva să vină.
O, cât de ticăloşi au putut ei să fie cu bietul om! Ştiţi ce i-au făcut? L-au doborât la pământ şi l-au lovit atât de tare că a început să curgă sânge. I-au luat toţi banii pe care îi avea, şi i-au luat chiar şi hainele de pe el. Apoi au fugit şi l-au lăsat zăcând acolo, în drum. Era rănit foarte rău. El nu putea nici să se ridice, aşa că a fost nevoit să zacă acolo singur şi să aştepte să treacă cineva şi să îl ajute. A trebuit să aştepte mult timp, pentru că nu mulţi oameni aveau curaj să meargă pe acel drum.
Ascultaţi! Ascultaţi! Vine cineva! Se aude un zgomot de paşi care se apropie încet. Poate că e vreun om singuratic care străbate acelaşi drum. Poate că acum cineva îl va găsi pe bietul om rănit şi îl va ajuta. El chiar avea nevoie de ajutor.
Paşii se apropiau din ce în ce mai mult. Erau mai aproape și mai aproape. Da, chiar venea cineva. Era un preot al marelui Templu din Ierusalim. Preotul era din acelaşi Templu la care fusese dus Isus când era doar un copilaș. Mai mult ca sigur că acest preot va fi bucuros să îl ajute pe om.
Preotul s-a apropiat foarte mult. Ştiți ce a făcut el? Doar l-a privit pe bietul om care sângera în drum. Credeţi că l-a ajutat? Nu! Preotul s-a îndepărtat şi a trecut repede pe partea cealaltă a drumului. Poate că preotul s-a prefăcut că nu îl văzuse deloc pe bietul om.
Poate preotul s-a gândit că, dacă s-ar fi oprit, atunci tâlharii, care erau pe undeva prin apropiere, l-ar fi rănit şi pe el. În orice caz, preotul nu s-a oprit. Biblia nu spune de ce nu s-a oprit.
Preotul a plecat, iar bietul om rănit este mult slăbit şi se simte foarte rău. Oare va muri aici, în locul acesta singuratic, înainte să mai treacă cineva?
Linişte! Ascultaţi! Se aude cumva din nou zgomot de paşi? Mai vine cineva? Da, vine, vine, vine! Paşii se apropie din ce în ce mai mult. Oare ce va face omul acesta care vine? Va ajuta? Va continua drumul aşa cum a făcut preotul? Ce va face el?
De data aceasta era un Levit. Unii dintre aceştia obişnuiesc să cânte în corul Templului, iar alții au grijă de Templu. Gândiţi-vă numai, poate că acest om mergea la Templu tocmai pentru a vorbi cu Dumnezeu. Un om mergând la Templu? Atunci, cu siguranţă că el va fi bucuros să se oprească şi să vadă cum ar putea să îl ajute pe bietul om aflat în suferinţă.
Dar ce a făcut el? S-a dus către omul căzut la pământ. L-a privit. A văzut sângele de pe el. A văzut că omului îi era rău. A văzut și unde l-au rănit tâlharii. A văzut că hainele îi fuseseră furate şi poate că îi era frig. Dar, după aceea, Levitul i-a întors spatele şi a continuat cu drumul lui, fără să facă ceva ca să îl ajute.
Poate că Levitul s-a gândit așa: „O, starea lui este prea rea, iar eu mă grăbesc. Dacă mă opresc, voi întârzia la Templu.” Sau poate că Levitul s-a gândit astfel: „Îmi pare rău pentru el, dar dacă mă opresc să îl ajut, mă voi murdări din cap până-n picioare şi nu voi mai putea cânta în cor.” Nu vă puneți întrebarea ce a gândit Levitul cu adevărat? Ce l-a făcut să plece şi să-l lase pe omul acela rănit să zacă în drum, fără ca cineva să-l ajute?
Ce se va întâmpla cu acest om? E prea grav rănit ca să se poată ridica singur. Este prea grav rănit ca să meargă, chiar dacă s-ar putea ridica. Oare, ce va face?
Tropa-trop, tropa-trop. Ce poate să însemne sunetul acesta? Nu este zgomotul pașilor unui om. Atunci, ce este?
Nu, nu era zgomotul pașilor unui om. Era un măgăruş. Pe spatele măgăruşului venea un om călare. Omul acesta era dintr-un loc numit Samaria. Preoților şi Leviţilor nu le plăceau de oamenii din Samaria. Ei credeau că samaritenii nu erau tot atât de buni ca alţi oameni. Dar Dumnezeu nu crede așa, niciodată. Dumnezeu i-a creat pe toţi oamenii. El îi iubeşte pe toţi şi vrea ca şi noi să-i iubim pe toţi.
Chiar în clipa în care bunul Samaritean a văzut pe cineva zăcând la pământ, a sărit iute de pe măgăruşul său şi a alergat cât a putut de repede, ca să vadă ce se întâmplase.
Bunul Samaritean nu a plecat şi nu l-a lăsat acolo. O, nu! I s-a făcut milă de el. Mai întâi i-a uns rănile cu ulei ca să nu îl mai doară aşa tare. Apoi, i-a legat cu grijă şi cu blândeţe toate rănile. Cât de bine i-a părut bietului om că avea pe cineva care să-l ajute!
Bunul Samaritean l-a învelit cu ceva pe om şi a început să-l ridice cu blândeţe, uşor-uşor, cu multă grijă, ca să nu-l doară nimic. L-a pus pe spatele măgăruşului ca să poată să-l ducă undeva și să-l întindă pe un pat.
Apoi, bunul Samaritean a mers pe lângă măgăruş. Poate că l-a ţinut cu un braţ ca să nu cadă şi să nu se rănească din nou. Și așa au mers. Încet, încet, ei au ajuns într-un loc cum sunt hotelurile din zilele noastre, unde erau paturi pentru dormit. Oamenii numeau un astfel de loc, han. Bunul Samaritean a plătit pentru patul şi camera omului rănit.
În dimineaţa următoare, bunul Samaritean a trebuit să meargă unde avea de lucru. El i-a dat hangiului nişte bani şi l-a rugat să aibă grijă de bietul om rănit până când urma să fie destul de sănătos ca să poată din nou să călătorească. Samariteanul i-a spus hangiului că și dacă banii nu ar fi fost îndeajuns, el avea să-i plătească la întoarcere.
Isus a zis că şi noi ar trebui să facem la fel ca bunul Samaritean. Ar trebui să ajutăm alţi oameni când au nevoie de ceva, aşa cum şi noi am dori ca ei să ne ajute dacă ne-am afla în necaz.
Isus a zis că fiecare om este aproapele nostru, chiar dacă omul acela nu locuieşte lângă noi. Cei care locuiesc lângă noi sunt vecinii apropiaţi, dar aproapele nostru sunt toţi cei care au nevoie de ajutor. Băieţeii şi fetiţele pot fi ucenici de nădejde ai lui Isus.