Isus Dă Mâncare Oamenilor

Ioan 6:1-15

‍Biblia vorbeşte despre un băiețel care s-a dus să-L vadă pe Isus. Să ne gândim la un băieţel care se grăbește pe malul Mării Galileii. Băiețelul era cu un grup mare de oameni. Isus urma să vină pe un deal din apropiere, iar tăticilor, mămicilor, băiețeilor şi fetițelor le plăceau să-L audă pe Isus vorbind.

Băieţelul nu era prea mare şi trebuia să meargă un drum foarte lung ca să-L vadă pe Isus. El era nevoit să meargă pe jos, fiindcă pe atunci nu existau mașini, nici autobuze şi nici trenuri. Poate că era și foarte obosit, dar lui nu-i păsa. El a auzit cât de mult iubea Isus toţi copiii, cum îi ţinea chiar în poală și cum îi binecuvânta.

Mama băieţelului a ştiut că va fi o călătorie lungă pentru fiul ei, aşa că i-a pus mâncare să aibă pe drum, ca să nu îi fie foame.

În traistă, mama băieţelului a pus câteva pâini mici din orz. Una, două, trei, patru, cinci pâini mici făcute din orz. Mama a mai pus în traistă doi peştişori care fuseseră uscaţi la soare. Tuturor băiețeilor le plăceau mâncarea aceasta în vremea în care Isus era aici pe pământ.

Băiatul şi-a luat rămas bun de la mama lui şi a plecat. Era atât de fericit că urma să-L vadă pe Isus! Şi noi Îl vom vedea pe Isus într-o zi, dacă îl iubim din inimă şi ne rugăm Lui.

Băiețelul s-a tot dus. Când a ajuns la dealul acela, el a văzut o mare mulţime de oameni, mai mulţi oameni decât văzuse el vreodată. Acolo, erau și băieței şi fetițe. Toţi au venit să-L vadă pe Isus şi să înveţe cum să fie buni.

Isus vorbea. O, câtă linişte şi pace era! Toată lumea era foarte tăcută. Toţi copiii stăteau foarte liniştiţi! Nimeni nu şoptea şi nici nu privea împrejur. Priveau doar la Isus şi ascultau cu atenţie fiecare cuvânt pe care El îl spunea. Lui Isus nu-I place când oamenii mari sau copiii vorbesc în şoaptă şi se joacă la Şcoala duminicală. El vrea să ascultăm cu atenţie povestirile din Biblie.

Oamenilor le plăceau fața blândă a lui Isus. Lor le plăceau să audă cuvintele calde pe care le rostea El. Isus le spunea care sunt lucrurile urâte pe care Dumnezeu nu dorea ca ei să le facă; dar El le vorbea și despre Cer şi despre lucrurile bune pe care ei trebuiau să le facă.

Isus a tot vorbit. Nimeni nu voia să plece şi în curând ziua avea să se sfârşească, iar soarele începea să apună. Era timpul pentru cină. Ucenicii lui Isus au venit la El şi I-au spus că ar fi mai bine ca acei oameni să meargă acasă şi să mănânce ceva. Ei fuseseră acolo toată ziua şi nu existau niciun fel de magazine de unde ar fi putut să își cumpere mâncare, și nici restaurante nu erau. Cu toții au mers atât de mult ca să ajungă acolo. Și ca să meargă acasă, iar le va trebui foarte mult timp.

Isus îi iubea pe toţi aceşti oameni. El nu voia ca lor să le fie foame. El dorea să-i ajute. Isus l-a întrebat pe unul dintre ucenicii Săi ce s-ar putea face pentru a-i hrăni pe toţi aceşti oameni. Unul dintre ucenici a spus că nu aveau cum să-i hrănească. Nu exista nicio posibilitate de a face rost de mâncare. Nu era niciun magazin acolo.

Andrei, unul dintre ucenicii lui Isus, a spus că a văzut un băieţel care avea mâncare la el, dar n-ar fi fost îndeajuns ca să-i hrănească pe toţi acei oameni. Mâncarea era destulă doar cât să mânânce un băieţel.

Isus a ştiut tot timpul ce avea de făcut. El știa cum avea să facă rost de mâncare, dar El a vrut să vadă ce vor spune ucenicii Săi. Isus ştie întotdeauna ce să facă, în orice împrejurare.

Ucenicii l-au căutat pe băieţelul care avea mâncare. Când l-au găsit, i-au spus că Isus dorea să-l vadă. Cât de fericit a fost băiețelul! El avea să vorbească direct cu Isus. Şi noi, când ne rugăm, vorbim direct cu Isus.

Băieţelul a fost fericit să-I dea lui Isus tot ceea ce avea. I-a dat lui Isus toată mâncarea pe care o avea. Şi acelui băieţel trebuie să-i fi fost foame, dar nu a păstrat nimic pentru el. El I-a dat totul lui Isus.

Ucenicii lui Isus le-au zis tuturor oamenilor să se aşeze pe iarbă. Isus ţinea pâinile şi peştii în mâinile Sale şi a zis: „Mulţumesc!” lui Dumnezeu pentru ele. Da, chiar şi Isus a mulţumit lui Dumnezeu pentru mâncare. Când stai la masă, tu îţi aminteşti întotdeauna să spui „Mulțumesc!” lui Dumnezeu pentru mâncare?

După ce Isus a mulţumit lui Dumnezeu pentru pâine şi peşte, s-a întâmplat cel mai minunat lucru. Băiatului cu greu i-a venit să creadă ce îi vedeau ochii. Ucenicii şi toţi oamenii au fost şi ei uimiți.

Ştiți ce s-a întâmplat? Isus a luat cei doi peştişori şi pâinile şi a început să le dea câte o parte din mâncare ucenicilor Lui, pentru ca ei să le dea oamenilor. Isus rupea din pâine şi din peşte şi oricât rupea El şi dădea din ele, întotdeauna rămânea ceva.

Ucenicii au pus părțile de mâncare în coşuri şi au mers în sus şi în jos pe deal, oriunde stăteau oamenii, şi le-au dat să mânânce cât au dorit ei. Toate erau din mâncarea băieţelului. Isus a făcut să fie mai multă şi mai multă mâncare, până când a rămas o mulţime de resturi de mâncare. Au rămas douăsprezece coşuri de mâncare şi toţi oamenii erau atât de sătui, încât nu mai puteau să mânânce nimic. Isus a dat mâncare la 5000 de oameni, din mâncarea unui băieţel.

Numai Isus putea să facă așa ceva. Nu e nimic pe care Isus să nu poată să-l facă. Și azi, Isus poate face tot atâtea lucruri minunate, câte făcea şi când era aici pe pământ, cu mult timp în urmă.

Ce s-ar fi întâmplat dacă băieţelul ar fi spus: „Nu, Isus, nu este destul pentru a mânca fiecare. Îmi este foame şi vreau să mănânc singur?” Băieţelul acela I-a dat mâncarea lui Isus pentru că Îl iubea. Cum ai putea tu să faci ca Isus să fie mulţumit şi ca să-I arăţi cât de mult Îl iubeşti? Noi nu putem toţi să-I dăm lui Isus mâncarea noastră, dar toți putem să-I dăm inima noastră.