%402x.svg){kind=icon}
Luca 2:41-52
Băiețelul Isus a locuit în micul oraş Nazaret. El era întotdeauna fericit când o ajuta pe mama Sa, Maria, cu mici treburi. Poate că Isus a ajutat-o să aducă apă de la fântână. Atunci nu erau robinete în case, aşa cum avem noi acum. Toată apa trebuia să fie adusă de la fântână. Poate că toată lumea din acel mic oraş ducea apă de la aceeaşi fântână.
Isus îl ajuta şi pe Iosif în atelierul său de dulgherie. Isus se juca cu toți băiețeii și cu toate fetițele care locuiau în apropierea Lui. El se amuza mult şi toată lumea Îl iubea.
Exista însă un lucru pe care Isus dorea să-l facă mai mult decât orice altceva. El dorea să meargă în marele oraş Ierusalim şi să intre în frumosul Templu. Mama Sa Îl dusese acolo când era Copilaş, dar El nu Își mai amintea acest lucru.
În fiecare an, părinţii lui Isus obişnuiau să meargă, împreună cu ceilalți oameni, la o adunare în marele Templu. Ierusalimul era foarte departe şi toată lumea trebuia să meargă pe jos multe zile, înainte de a ajunge acolo.
Această adunare se numea Sărbătoarea Paştelor. Oamenii doreau întotdeauna să-şi amintească a-I mulţumi lui Dumnezeu că i-a ajutat să scape de regele ticălos când se aflau în țara Egipt. Dumnezeu a trimis pe Moise pentru a-i scoate pe oameni din Egipt, și a-i duce într-un loc sigur. De atunci, în fiecare an, oamenii se adunau cu toţii la Marele Templu, se rugau la Dumnezeu şi Îi mulţumeau pentru că i-a salvat de acest rege ticălos. În fiecare an, ei sărbătoreau Paştele. Și noi avem această sărbătoare deosebită, mulțumind lui Dumnezeu pentru tot ceea ce El ne dă.
Isus a vrut în fiecare an să meargă, dar Iosif întotdeauna Îi zicea să mai aştepte până când va fi puţin mai mare.
Într-o bună zi, Iosif I-a spus lui Isus: „Acum ai doisprezece ani, aşa că poţi să călătorești la Ierusalim și să Te rogi în frumosul Templu.”
O, cât de emoţionat şi fericit era Isus! Urma să plece împreună cu toţi acei oameni pe care El îi văzuse trecând pe drum spre Ierusalim.
Era o zi de primăvară când Isus, Maria şi Iosif au plecat împreună cu nişte oameni, care în călătoria lor au trecut prin micul oraş Nazaret. Ei au trebuit să meargă tot drumul pe jos. Drumul era foarte lung. Grupul mare de oameni mergea mult dimineaţa, iar apoi ei se opreau pentru a-și ridica tabăra şi a se odihni.
După un timp, ei au ajuns într-un loc strâmt, care se afla între nişte dealuri mici. S-au oprit după-amiază, au ridicat corturile, iar Isus şi alţi băieţi au adus lemne pentru foc, pentru a găti cina.
Puteai să auzi cum unii dintre copii strigau: „Uite, se vede oraşul acolo! Se vede vârful Templului. Suntem aproape!” Cât de emoţionat trebuie să fi fost Isus! În sfârşit, urma ca El să ajungă la acea minunată Casă a lui Dumnezeu.
Nu după mult timp, Isus se afla în faţa acelui minunat Templu. Era construit din piatră albă, frumoasă, şi avea un acoperiş auriu strălucitor. Era cu mult mai frumos decât îşi imaginase Isus. Era cel mai frumos Templu din împrejurimi.
Isus a intrat în Templu. O, cât de liniştit şi nemișcat a stat El, în timp ce oamenii se rugau. El nu a scos nicio şoaptă. Aceasta era Casa lui Dumnezeu. Isus a auzit muzica aceea minunată. El i-a ascultat pe înţelepţii poporului vorbind despre Dumnezeu. Isus se simţea foarte aproape de Dumnezeu în Templu. El a uitat că era timpul să-şi găsească părinţii şi să se întoarcă acasă, după ce Templul se închidea.
Isus a început să vorbească cu acei înţelepţi, care au studiat totul cu privire la Dumnezeu. Isus era un Băiat de numai doisprezece ani, dar care știa atât de multe despre Dumnezeu, încât oamenii aceia au rămas uimiți. Ei au pus multe întrebări ale căror răspunsuri nu le cunoşteau, dar Isus a răspuns la fiecare întrebare. Aceasta s-a întâmplat pentru că El era Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a ajutat să aibă cunoaștere.
Înțelepții au vorbit cu Isus ore în şir. Isus Se simţea atât de bine în Casa lui Dumnezeu. Vorbind despre Dumnezeu, El a uitat de cei cu care venise. A uitat absolut totul. El nu Se mai gândea decât la lucrurile lui Dumnezeu. În tot acest timp, Isus Se simţea minunat.
Maria, Iosif şi toţi ceilalţi oameni au pornit înapoi către casă. Ei nu au băgat de seamă că Isus lipseşte. Uneori, El mergea cu mama Lui, iar alteori El mergea cu tatăl Lui. Când s-au oprit să ridice corturile, Maria a întrebat: „Unde este Isus?”
Unde era Isus? Nimeni nu-L văzuse pe Isus. Unde putea El să fie? O, cât de speriaţi erau părinţii Lui! Trebuiau să-L găsească pe Isus.
În drumul lor înapoi spre oraşul Ierusalim, ei îi întrebau pe toţi cei pe care îi întâlneau: „L-aţi văzut pe Isus?” L-au căutat mult timp, dar nu au putut să-l găsească pe străzile oraşului. Apoi au pornit în grabă spre Templu. Se putea ca El să fie acolo?
Da, Isus stătea acolo împreună cu toţi înţelepţii şi vorbea despre Dumnezeu şi despre Împărăţia Cerurilor.
Maria a fost atât de bucuroasă că L-a găsit! „Fiule,” i-a zis ea, „noi Te-am căutat peste tot. Unde ai fost?”
Isus a răspuns: „De ce M-aţi căutat? Nu ştiaţi că acum Eu lucrez pentru Tatăl Meu Ceresc?” Isus era Fiul lui Dumnezeu. Acum, El era destul de mare ca să lucreze pentru Dumnezeu.
Isus nu a uitat niciodată timpul când s-a dus în frumosul Templu şi când a vorbit cu înţelepţii de acolo.