Era duminică. Ioan era singur pe o insulă pustie. O insulă este o bucată de pământ înconjurată din toate părţile de apă.
Ioan nu putea să plece de pe insulă. El nu avea barcă şi insula era prea departe ca el să înoate către un ţărm. Nişte oameni, care nu Îl iubeau pe Dumnezeu, l-au dus acolo, iar el nu avea pe nimeni cu care să vorbească. Ei s-au gândit că Ioan nu va putea să trăiască acolo, dar el a trăit. Dumnezeu a avut grijă de el.
Cât timp Isus a fost aici, pe pământ, Ioan a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai Săi. Ioan Îl iubea foarte mult pe Isus, iar Isus îl iubea și El pe Ioan. La ultima cină pe care Isus a luat-o cu ucenicii Lui, Ioan şi-a pus capul pe pieptul lui Isus. Ioan Îl iubea atât de mult, încât a vrut să se așeze lângă El. Ioan a suferit mult pentru că Iuda, unul dintre ucenicii lui Isus, a lăsat păcatul să intre în inimă şi nu a mai fost prietenul lui Isus. Cum a putut Iuda să facă un lucru atât de rău? Ioan dorea să facă numai ceea ce Îi plăcea lui Isus.
Iată-l pe Ioan, stând acum singur pe această insulă! El putea să vadă apa mării. El putea să vadă stâncile. Dar, Ioan se gândea la Isus, care Se înălţase la Cer.
Cum stătea el acolo, privind cerul albastru şi urmărind norii albi și pufoşi, poate se gândea la grija plină de dragoste a lui Dumnezeu. Poate că se gândea cum Dumnezeu a făcut pământul, copacii şi iarba. Se gândea cum Dumnezeu a făcut marea şi cerul.
Deodată, în liniştea aceea, Ioan a auzit un Glas asemenea unui sunet de trâmbiţă. Era un Glas minunat.
Ioan s-a uitat să vadă cine a vorbit cu un glas atât de puternic acolo, departe de alți oameni. Pe cine credeţi voi că a văzut el? Chiar lângă el, stătea Isus. Faţa Lui strălucea ca soarele. Ioan nu era singur! Isus era chiar acolo, cu el.
Ioan nu putea să-L vadă pe Isus tot timpul. Dar Isus era mereu acolo cu Ioan.
La început, lui Ioan i-a fost teamă, dar Isus şi-a aşezat mâna dreaptă peste Ioan şi i-a spus: „Nu te teme.” Apoi, Isus i-a zis să scrie ceea ce vedea. Isus avea multe lucruri de spus oamenilor de pe pământ, celor ca tine şi ca mine. El a vrut ca Ioan să le scrie în Cartea Sa, pentru ca noi să putem să le citim astăzi în Biblie.
Ioan era atent să scrie exact ce-i spunea Isus. El a văzut Cerul, şi ce loc minunat era! Dumnezeu îi aşteaptă acolo pe oamenii care Îl iubesc. În Cer nu e noapte. Este întotdeauna strălucire și frumusețe.
Ioan a fost ţinut de oamenii răi pe această insulă multă vreme. El era singur acolo, dar Isus i-a descoperit multe lucruri care nici măcar nu se întâmplaseră încă. Ioan scria tot ceea ce vedea, iar noi, astăzi, putem să citim. Ioan a scris ultima carte a Bibliei. Când citești ultima Carte din Biblie, gândeşte-te la Ioan, care era singur pe insulă, scriind pentru tine.
Ioan a văzut Noul Ierusalim. El a văzut cele douăsprezece porţi ale Cetății. Fiecare poartă era făcută dintr-o minunată piatră numită mărgăritar. Străzile Cetăţii erau din aur curat. Zidurile Cetăţii erau făcute din niște pietre foarte frumoase. Cele douăsprezece pietre de temelie pe care era zidită Cetatea aveau scrise pe ele numele celor doisprezece ucenici ai lui Isus. Ioan a văzut chiar și numele lui acolo, scris pe una dintre pietre. Isus i-a iubit pe cei doisprezece ucenici, care şi-au lăsat casele şi au mers cu El ca să le spună şi altora despre Dumnezeu. Cât de fericit trebuie să fi fost Ioan când a văzut acolo numele tuturor prietenilor săi şi numele său!
Ioan nu a înţeles tot ce a văzut. Nici noi nu înţelegem tot ceea ce citim în Biblie, dar ştim că tot ce scrie se va împlini într-o zi, pentru că aşa a spus Isus.
Trebuie să te rogi zi de zi şi să-ţi păstrezi inima curată, fără de păcat, ca să poţi să vezi Cetatea despre care a scris Ioan. Şi tu vei locui acolo cu Isus, şi nu va mai trebui să te desparţi niciodată de El. Acolo, El ne va şterge orice lacrimă şi nu vom mai plânge niciodată și nici nu vom mai fi bolnavi.
%402x.svg){kind=icon}