1 Samuel 18:1-5
David a fost un om puternic, curajos şi bun. Când era copil, el avea grijă de oile tatălui său. Între timp, el a crescut şi acum era un om mare. David Îl iubea pe Dumnezeu la fel de mult ca și atunci când era copil. El încă mai cânta la harpă şi Îi cânta lui Dumnezeu. Toți îl iubeau pe David.
Într-o zi, regele Saul l-a chemat pe David să vină și să locuiască în casa lui regală. Regele avea o casă foarte, foarte frumoasă. Regele Saul l-a iubit pe David pentru că David Îl iubea mult pe Dumnezeu.
Regele Saul avea și un băiat. Numele lui era Ionatan. Ionatan Îl iubea pe Dumnezeu la fel de mult ca David. Ionatan a fost un soldat frumos și viteaz. Ionatan l-a iubit pe David imediat când l-a văzut. Ionatan putea să spună că David era viteaz, puternic și că Îl iubea pe Dumnezeu.
David nu avea o casă frumoasă ca Ionatan. David era doar un băiat care era păstor și care locuia printre dealuri. David nu avea nici haine frumoase ca ale lui Ionatan.
Credeţi că Ionatan s-a supărat că tatăl său, regele, l-a chemat pe un alt băiat să locuiască în casă cu ei? O, nu, deloc! Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu se supără niciodată. Credeţi că Ionatan ar fi spus: „Uită-te la David. El nu are lucruri frumoase așa cum am eu?” Nu, în nici un caz Ionatan nu s-a comportat așa.
Ionatan s-a uitat la David. Și când l-a văzut pe băiatul mare şi puternic, care a venit să locuiască în casa lui, Ionatan a fost foarte fericit. Poate că el a zis în sinea lui – băiatul acesta Îl iubește pe Dumnezeu la fel de mult ca şi mine. Vreau ca el să fie prietenul meu.
David şi Ionatan au fost cei mai buni prieteni. Ionatan nu era egoist în niciun fel. Știți ce a făcut el? David nu avea nicio haină frumoasă, aşa că Ionatan şi-a scos haina şi i-a dat-o lui David. El i-a dat până și sabia și arcul său. El i-a dat lui David și multe alte lucruri. David nu avea lucruri frumoase pe care să i le dea lui Ionatan, dar Ionatan nu s-a supărat. Oricum, el îl iubea pe David.
David şi Ionatan nu s-au certat niciodată. Amândoi Îl iubeau pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să ne purtăm cu alți oameni așa cum noi vrem ca oamenii să se poarte cu noi.
Într-o zi, David i-a spus lui Ionatan că trebuia să plece pentru un timp. Lui David îi părea rău că se despărțea de prietenul său, plecând departe. Amândoi au plâns, luându-și rămas bun.
David şi Ionatan nu s-au văzut mult timp după aceea, dar ei au rămas prieteni, rugându-se unul pentru celălalt în fiecare zi.
Tu ai lăsa pe un băiețel sau pe o fetiță să doarmă în patul tău, dacă ei nu ar avea un pat în care să doarmă? Ai da hăinuța ta unui băiețel sau unei fetițe care nu are cu ce să se îmbrace și ar avea nevoie de o hăinuță?
I-ai da hăinuța ta? Dacă i-ai da hăinuța ta, atunci înseamnă că Îl iubeşti pe Isus şi știi cum să faci ceea ce vrea Isus să faci.