Toată ziua Isus a fost ocupat să îi ajute pe oameni şi să îi învețe, iar acum începea să se întunece. Deja, toţi oamenii plecaseră acasă. Unii dintre prietenii lui Isus călătoreau pe mare într-o micuță corabie. Isus nu era cu ei. El era atât de obosit şi dorea să petreacă puţin timp Singur pe un munte, ca să poată să vorbească cu Dumnezeu.
„Voi urcaţi-vă în corabie,” le-a spus Isus, „şi mergeţi pe celălalt ţărm al mării.” El avea să îi întâlnească atunci când ajungeau acolo.
Pe mare era răcoare şi linişte! Steluțele începuseră să licărească pe cer. Valurile mici se loveau încet, încet de corabie.
Apoi, dintr-o dată, vântul a început să bată cu putere. Corabia se legăna în valurile acelea uriaşe.
Vântul batea din ce în ce mai tare. V-J-J-J-J-J, V-J-J-J-J-J, iar valurile creşteau din ce în ce mai mult. Întunericul era din ce în ce mai mare. Valuri uriaşe se vedeau pe toată întinderea mării. Vai, ce furtună îngrozitoare!
Ucenicii lui Isus nu mai puteau să vâslească spre ţărm. Ei au încercat din răsputeri să vâslească într-acolo, dar vântul împingea corabia în cealaltă parte. Oamenii s-au trudit şi iar s-au trudit, au vâslit şi iar au vâslit, dar corabia nu mergea în direcţia dorită. Vântul era prea puternic, iar valurile erau prea înalte. Corabia era aruncată de vânt în vâltoarea apelor adânci şi furtunoase.
Acum, ucenicii lui Isus se temeau. Ei se rătăciseră în mijlocul furtunii, erau învăluiţi în întuneric, apa pătrundea în corabie, iar Isus nu era acolo cu ei ca să îi ajute. Ce se vor face?
În timp ce oamenii se trudeau să conducă barca, ei și-au ridicat privirile în sus şi au văzut pe cineva umblând pe apă. Da, chiar așa au văzut. Cineva era acolo, dincolo de barcă, mergând pe apă.
Acum ucenicilor le era mai teamă ca oricând. Cine putea să fie? Cine putea să meargă pe apă? „Nu e nimeni,” s-au gândit ei.
Dar Cel care umbla pe apă S-a apropiat din ce în ce mai mult de corabie. Mai aproape și mai aproape. Acum, într-adevăr ei se temeau.
Ucenicii nu ştiau cine era — dar era Isus. Isus putea să meargă pe apă, fără să Se scufunde, oricât de adâncă sau de furtunoasă ar fi fost apa. Da, era chiar Isus, care venise să îi ajute.
Isus a văzut cât de speriaţi erau ei, aşa că a strigat zicându-le: „Sunt Eu, Isus. Nu vă fie teamă.” Cât de uimiţi au fost ei să audă glasul lui Isus. Până atunci ei nu Îl mai văzuseră niciodată pe Isus făcând un lucru ca acesta.
Petru, unul dintre ucenicii lui Isus, nu prea era sigur că Îl vedea chiar pe Isus. Petru I-a zis lui Isus să îl cheme să meargă la El pe apă. Isus i-a spus: „Vino.” Petru era atât de uimit încât a sărit din corabie şi a început să meargă pe apă ca să-L întâlnească pe Isus. Atâta timp cât L-a privit doar pe Isus, nu i s-a întâmplat nimic rău, dar, deodată, Petru a privit în jos şi a văzut valurile furtunoase şi înfricoşătoare. Lui Petru i s-a făcut teamă imediat. Numai când şi-a întors privirea de la Isus, şi când s-a uitat la apă, Petru a început să se scufunde. El se scufunda din ce în ce mai jos, dar Isus nu a îngăduit ca Petru să se scufunde de tot. Și-a întins mâna şi l-a prins pe Petru. Isus te ajută întotdeauna.
De îndată ce Isus și Petru au intrat în corabie, vântul s-a oprit. Vântul puternic s-a liniştit. Valurile uriaşe nu mai loveau corabia. Furtuna a trecut. Isus a făcut ca vântul să înceteze, iar apa să devină la fel de liniştită cum era înainte.
Isus, Cel la care noi ne rugăm, este acelaşi Isus și astăzi și El poate să facă astfel încât toate lucrurile să meargă bine şi în viaţa noastră.
%402x.svg){kind=icon}