Un biet orb stătea la marginea unui drum prăfuit. El nu putea să vadă nimic. De când se născuse, el nu a văzut niciodată. Bietul orb nu a ştiut cum arătau nici mama, nici tatăl său. Gândiți-vă doar! Omul acesta n-a văzut niciodată un pom, o floare sau cerul. Nimic altceva decât întuneric, un întuneric de nepătruns, ca și atunci când îți închizi ochii câteva clipe.
Pentru că nu putea să vadă, acest sărman nu putea să muncească. El trebuia să cerşească și așa să poată să își cumpere mâncare.
Era ziua de Sabat. Bietul om orb stătea tot la marginea drumului. Deodată, a auzit paşii unor oameni care se apropiau. Ei erau din ce în ce mai aproape. Era Isus şi ucenicii săi. Sărmanul orb nu auzise de Isus. Zgomotul pașilor se apropia și mai mult.
Omul orb a auzit cum lumea îi vorbea lui Isus, chiar despre el. Apoi, el a simţit cum mâna blândă a lui Isus i-a uns ochii cu tină. Bietul om nu știa ce să creadă despre ceea ce se petrecea cu el.
Un glas blând, plin de dragoste, îi vorbea chiar lui. Era glasul lui Isus. „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului,” i-a spus glasul acela blând și plin de dragoste.
Bietul om s-a ridicat de unde stătea, lângă drumul prăfuit. El a mers, încet, încet, căutându-şi calea, până la scăldătoare. Poate că a mers singur sau poate că cineva l-a ajutat.
Iată şi scăldătoarea Siloamului. Omul a coborât încetișor, până când a putut să simtă apa cu mâinile lui. Şi-a dus mâinile ude la ochi. Tina uscată încă era lipită de ochii lui. Apoi, a spălat tina de pe ochi.
Tina nu mai era pe ochii lui. O, ce minune! Omul putea să vadă! Da, el putea să vadă! S-a uitat în jurul lui. Pentru prima dată el a văzut cerul albastru. A văzut copaci, copii zâmbind și oameni veseli. El a văzut tot ce-l înconjura, aşa cum și tu poți să vezi. Omul era atât de fericit! El nu a fost niciodată atât de fericit. Cât de frumos era totul pentru el!
Omul s-a grăbit să ajungă acasă. Trebuia să-i spună tatălui său și mamei sale că putea să vadă. Dorea să vadă cum arătau părinţii lui. Dorea să îi vadă pe toți vecinii. Când vecinii şi cunoscuţii lui l-au văzut, nu puteau să creadă că el era acelaşi om. Ei l-au întrebat dacă el era orbul care stătea pe marginea drumului. „Eu sunt acela,” a zis el. „Un om al cărui nume este Isus a făcut tină, mi-a uns ochii, și mi-a zis: „Du-te la scăldătoarea Siloamului şi spală-te,” iar eu m-am dus, m-am spălat şi mi-am căpătat vederea.”
Isus a continuat drumul cu ucenicii Săi. După o vreme, Isus l-a întâlnit din nou pe omul care fusese orb și care acum putea să vadă. Omul nu ştia cum arăta Isus. Când Isus i-a pus tină pe ochi, el nu vedea. El dorea să afle care om era Isus, ca să-I spună: „Mulțumesc!”
Unii oameni l-au tot întrebat pe cel vindecat despre ceea ce s-a întâmplat. Apoi, oamenii s-au dus la părinţii celui care fusese orb şi i-au întrebat şi pe ei. Părinţii le-au zis oamenilor să meargă și să-l întrebe pe el. Fiul lor care a fost orb era atât de fericit că acum vedea! Apoi, el L-a întâlnit pe Isus, dar nu ştia că era Isus.
Isus i-a zis omului Cine era El, i-a spus că e Fiul lui Dumnezeu. Fericit, omul a căzut în genunchi înaintea lui Isus şi I-a mulţumit, spunându-I: „Doamne, acum eu cred!”
Cât de fericit era omul acesta! El nu mai era orb și L-a văzut pe Isus. Isus i-a dat nu doar vederea, ci şi o inimă curată. Într-o zi și noi Îl vom vedea pe Isus, dacă vom avea o inimă curată. Da, Îl vom vedea, dar trebuie să-L iubim întotdeauna.
%402x.svg){kind=icon}