Demult, într-o ţară îndepărtată, trăia un băiat pe care îl chema Iosif. El era un băiat bun și Îl iubea pe Dumnezeu. Iosif avea zece fraţi care erau mai mari decât el. Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece. Atâţia fraţi a avut Iosif. Dar, el mai avea un frate care și el era mic.
Într-o zi, tăticul lui Iosif i-a dăruit o hăinuţă foarte frumoasă. Hăinuța avea multe culori minunate. Frații mai mari ai lui Iosif nu au fost bucuroși că Iosif a primit hăinuța. Fiecare frate credea că el ar fi trebuit să primească hăinuța.
Într-o zi, tăticul lui Iosif i-a zis că fraţii lui mai mari aveau grijă de oile care păşteau pe dealuri, iar el a vrut ca Iosif să meargă și să vadă ce mai făceau ei, şi să vadă dacă toate lucrurile mergeau bine.
Iosif a fost bucuros să meargă trimis de tăticul lui. S-a îmbrăcat cu hăinuța frumoasă, care avea multe culori minunate, și a pornit la drum spre dealuri. Pentru că drumul era lung, el a trebuit să meargă mult pe jos până la locul unde frații lui aveau grijă de oi.
Fraţii au văzut pe Iosif venind. „Iată-l pe Iosif,” au zis ei. Fraţii lui se gândeau: „Tăticul nostru îl iubeşte pe el mai mult decât pe noi. De aceea, i-a dat lui această haină frumoasă.” Fraţii lui erau băieți răi şi aveau gânduri rele în inimile lor ca să vorbească așa.
Câțiva dintre fraţi erau atât de invidioşi pe Iosif, încât chiar s-au gândit să-l omoare. Ruben, unul dintre frați, nu voia ca ceilalți să-i facă rău lui Iosif, aşa că le-a zis: „Ştiu ce putem să facem. Haideţi să îl aruncăm pe Iosif în această fântână veche şi să-i luăm hăinuţa.” Fântâna este o groapă foarte adâncă în pământ. Uneori, fântâna are apă, dar aceea era o fântână secată.
Lui Ruben îi părea rău că Iosif a fost aruncat în fântână. El s-a gândit să aştepte până când ceilalți nu erau atenţi, ca să-l scoată şi să îl ducă înapoi acasă la tatăl lor.
A venit vremea prânzului, iar fraţii mai mari s-au aşezat să mănânce. Numai bietul Iosif era tot acolo, în fântână.
În timp ce fraţii mâncau, au trecut pe acolo nişte oameni. Ei se îndreptau către o ţară îndepărtată. Acei oameni cumpărau şi vindeau lucruri. Uneori, în zilele acelea, se vindeau și se cumpărau chiar şi oameni.
Unul dintre fraţi a zis: „Haideţi să-l vindem pe Iosif.” Ceilalți frați s-au gândit că era o idee bună. Ei s-au dus să vorbească cu acei oameni ca să-l vândă pe Iosif.
Oamenii au zis că vor să-l cumpere pe Iosif şi să-l ducă departe. Ei le-au dat băieților 20 de sicli de argint, care erau bani puțini.
Bietul Iosif! Era între dealuri, departe de tăticul lui. El a zăcut în acea fântână adâncă şi acum fraţii lui aveau de gând să-l trimită departe cu nişte oameni pe care el nu-i văzuse niciodată. Iosif nici nu ştia încotro va merge.
Poate că Iosif i-a rugat mult pe fraţii lui să nu îi facă un lucru atât de urât. Dar ei nu l-au ascultat.
Când oamenii, care mergeau în țara îndepărtată, au început din nou călătoria, l-au luat pe Iosif cu ei. Fraţii mai mari au luat hăinuţa de la Iosif şi s-au întors acasă. Probabil că, în adâncul inimilor lor, ei nu se simţeau bine.
Acum, ce aveau să-i spună tăticului lor despre Iosif? Ei nu au vrut ca tăticul lor să afle cât de urât s-au purtat ei cu fratele lor, așa că aveau să spună o minciună.
Oare ce să zică? Frații mai mari au vrut ca tăticul lor să creadă că un animal sălbatic l-a omorât pe Iosif. De aceea, au omorât un țap și au înmuiat hăinuța în sângele țapului. Poate că și voi când vă tăiați la un deget, sângele care curge vă pătează hainuțele. Apoi, ei au dus haina pătată cu sânge la tăticul lor. Și i-au zis: „Uite, ce am găsit.”
Când tăticul a văzut hăinuța, el a crezut că un animal sălbatic l-a omorât pe Iosif. Tăticul a plâns mult, dar fraţii nu i-au spus adevărul.
Dacă sora sau fratele vostru primeşte ceva nou şi voi nu primiți, nu uitați să vă bucuraţi. Când va veni rândul vostru, şi voi veți primi ceva nou.
Iosif Îl iubea pe Dumnezeu. El a avut grijă de Iosif şi nu a lăsat pe nimeni să-i facă rău cât timp Iosif a fost departe de casă.
%402x.svg){kind=icon}