Micuțul din Templu

1 Samuel 1:9-11; 19-28; 3:1-21

‍În orăşelul Rama, locuiau mai mulţi băieței și fetițe. Mămicile și tăticii erau foarte bucuroși să aibă copilași. Lor le plăcea mult să îi vadă pe copii cum aleargă şi se joacă. Ei îşi iubeau copiii la fel de mult cum mămica și tăticul tău te iubesc pe tine.

În orăşelul acela trăia o femeie, Ana, care era tristă. Ea nu avea nici băiețel, nici fetiță. O, cât de mult iubea Ana copiii! Și la fel de mult, Ana dorea să aibă și ea un băiețel, care să fie doar al ei.

Într-o zi, Ana şi soţul ei s-au dus la Templul din Silo, să se roage lui Dumnezeu. Uneori şi noi îi zicem bisericii noastre templu, pentru că este mare şi oamenii vin din mai multe locuri să se roage.

La Templul acesta veneau mulţi oameni, ca să se roage și ei. Ana a îngenuncheat și imediat s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Te rog, dă-mi un băieţel, iar când va fi destul de mare, eu am să Ţi-l aduc înapoi ca să fie slujitorul Tău.”

Ana vorbea cu Dumnezeu doar în inima ei. Ea nu s-a rugat cu glas tare, dar Dumnezeu ştia ce dorea Ana. Poate că lacrimile ei îi brăzdau fața, dar Ana nu scotea niciun cuvânt când se ruga. Ea îşi dorea atât de mult să aibă un băieţel, încât nici nu putea să vorbească. E bine să ştii că și tu poţi să te rogi lui Dumnezeu în inima ta și că El aude și acel fel de rugăciune.

A auzit-o Dumnezeu pe Ana, chiar dacă ea nu s-a rugat cu glas tare? O, da, cu siguranță că Dumnezeu a auzit-o! Dumnezeu știe întotdeauna ce gândim când ne rugăm. Dacă rugăciunea noastră este pentru ceva care este bine, Dumnezeu ne va da ceea ce cerem.

În Templul în care se ruga Ana era un preot al cărui nume era Eli. Preotul a văzut-o pe Ana cum se ruga plângând, dar el nu o auzea rostind niciun cuvânt. Eli a privit-o un timp. El știa că Ana îşi dorea din tot sufletul ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunea.

Eli s-a dus unde era Ana şi a vorbit cu ea. El i-a spus ceva care a bucurat-o foarte mult pe Ana, care s-a rugat și mai fierbinte. Eli i-a zis că Dumnezeu avea să răspundă la rugăciune. În sfârşit, Ana putea să aibă un băieţel.

După o vreme, Dumnezeu a răspuns la rugăciunea Anei. Dumnezeu i-a dăruit un băieţel, era băiețelul pe care Ana şi-l dorea atât de mult. O, cât de mult îşi iubea Ana băiețelul! Şi cât de mult îl iubea și tăticul lui! Ana i-a pus băiețelului numele Samuel.

Ana îl îngrijea pe băiețelul ei cu mult drag, dar ea nu a uitat ce a promis lui Dumnezeu. Vă amintiţi care a fost promisiunea ei? Dacă Dumnezeu avea să-i dăruiască un băieţel, ea avea să îl dea înapoi lui Dumnezeu ca să fie slujitorul Lui, de îndată ce el avea să fie destul de mare.

O promisiune, este atunci când tu îi spui cuiva că vei face ceva. Adică, vei face cu adevărat ce ai zis și nu vei uita să împlinești acel lucru. O promisiune deosebită pe care o faci lui Dumnezeu se numeşte juruință.

Când Samuel încă era doar un băiat mic, mama sa l-a dus înapoi la Templu. Preotul Eli era tot acolo. Ana i-a spus: „Îţi aminteşti de ziua în care am venit şi m-am rugat pentru un băiețel? Atunci ai zis că Dumnezeu îmi va răspunde la rugăciune, şi așa a fost. Acesta e băieţelul pentru care m-am rugat. I-am promis ceva lui Dumnezeu şi acum vreau să îmi respect promisiunea.”

Ana a dorit mult ca Samuel să locuiască în Casa lui Dumnezeu împreună cu Eli. Ea a vrut ca băiatul să crească în Templu și să fie slujitorul lui Dumnezeu. Samuel putea să facă multe lucruri ca să îl ajute pe Eli să aibă grjă de Templul acela mare.

În ziua aceea, Ana era foarte tristă că trebuia să se întoarcă acasă fără Samuel, dar era fericită să știe că Samuel va sluji în Casa lui Dumnezeu. Samuel era acolo unde putea să înveţe multe lucruri despre Dumnezeu. În fiecare an, Ana îi aducea lui Samuel la Templu câte o hăinuță făcută de mâinile ei.

Eli avea doi băieţi, dar ei erau foarte răi, nu îşi ascultau tatăl şi nici nu se rugau lui Dumnezeu. Preotul Eli era foarte trist din pricina băieţilor lui care nu îl ascultau, aşa cum și părinţii voştri sunt triști când nu îi ascultaţi.

De acum, Eli începea să îmbătrânească. El obosea când muncea mult, aşa că micuțul Samuel deschidea porţile Casei lui Dumnezeu în fiecare zi în locul preotului Eli. Samuel aprindea şi lumânările. Atunci nu era lumină electrică. O, ce multe lucruri găsea Samuel de făcut pentru a-l ajuta pe preotul Eli! Așa, el slujea şi pe Dumnezeu.

Poate că numele vostru nu este Samuel şi poate că nu locuiţi în biserică, dar și voi puteţi să slujiţi lui Dumnezeu în biserica voastră. Nu sunteţi niciodată prea mici ca să slujiți lui Dumnezeu.

Cum puteţi să fiți și voi ca Samuel şi să-L slujiţi pe Dumnezeu? Puteţi să mergeți întotdeauna la Casa lui Dumnezeu. Dar când sunteți în biserică să nu fugiți niciodată. Lui Dumnezeu nu îi place să vadă băiețeii și fetițele că aleargă în Casa Lui. Când mergeţi în liniște, sunteți slujitori ai lui Dumnezeu.

Într-o noapte, Samuel dormea în patul său şi deodată cineva a strigat: „Samuel!” Băiatul a sărit imediat din pat şi a alergat la patul lui Eli, ca să vadă ce dorea. Eli a fost mirat când a deschis ochii şi l-a văzut pe Samuel stând lângă patul său, în mijlocul nopţii.

Eli a zis: „Samuel, eu nu te-am strigat. Du-te înapoi la culcare.”

Samuel s-a dus înapoi şi s-a urcat în patul lui. Pe când era gata, să adoarmă, el a auzit din nou că cineva îl striga pe nume. De data aceasta, Samuel era sigur că era Eli. Și a alergat din nou la Eli.

Nu, Eli nu l-a chemat nici de această dată pe Samuel. Eli nu a auzit pe nimeni strigând. Samuel a încercat din nou să se culce, dar nu mai putea, pentru că somnul îi fugise.

Noaptea era liniștită. Samuel stătea și el liniștit în pat. Un glas blând zicea: „Samuel.” Da, un glas i-a rostit numele din nou. El nu a văzut pe nimeni, dar și-a auzit numele. Cu adevărat, l-a auzit.

Samuel s-a dus la preotul Eli şi i-a spus tot ce a auzit. Acum, Eli ştia că Dumnezeu era Cel care încerca să-i spună ceva lui Samuel. El i-a zis lui Samuel să meargă înapoi în pat, iar dacă își mai auzea numele să zică: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.”

În liniște, Samuel s-a întins în pat. Era multă liniște și întuneric. Samuel era atent. Da, Glasul l-a strigat din nou cu blândețe pe nume. Era Glasul lui Dumnezeu, care îl striga pe Samuel.

Dumnezeu i-a vorbit lui Samuel despre băieţii preotului Eli. Dumnezeu i-a spus că aceştia erau foarte răi şi că El trebuie să îi pedepsească. Eli nu le-a spus băieților lui „Nu! Nu e voie!” când erau mici. Eli nu i-a făcut să-l asculte, iar acum băieţii nu-L ascultau nici pe Dumnezeu.

Câteodată, când se întâmplă că tăticii și mămicile noastre ne ceartă, ca să facem ce ne zic ei, nouă nu ne place. Însă, certându-ne, ei ne ajută, ca atunci când creștem mari să fim buni. Dacă ştim cum să ascultăm de tăticii și mămicile noastre, vom şti cum să ascultăm și de Dumnezeu, chiar mai bine. Biblia ne spune să cinstim pe tăticul nostru și pe mămica noastră.

Bietul Eli! El era atât de trist din pricina băieților lui. Acum, băieții lui erau mari și Dumnezeu avea să îi pedepsească.

Cât de mult îl iubea preotul Eli pe micul Samuel, pentru că el a ascultat de Dumnezeu și a făcut ceea ce El a vrut ca Samuel să facă! Noi suntem atât de bucuroși că Dumnezeu poate să vorbească băiețeilor și fetițelor când sunt mici.

Dumnezeu poate să vorbească și cu tine. Nu cu glas tare, așa cum vorbesc tăticul și mămica ta, poate că nici așa cum i-a vorbit lui Samuel, dar Dumnezeu știe cum să vorbească cu tine, ca tu să știi sigur că Cel ce îți vorbește este Dumnezeu. Doar să ai grijă și să asculți atunci când Dumnezeu vorbește.