Fără rugăciune, rămâi afară...

Păcatul şi disperarea erau pentru mine un mod de viaţă, până în ziua în care m-am rugat şi Dumnezeu m-a smuls din groaznica viaţă în care trăisem.

Ani în şir am hoinărit prin ţara aceasta cu inima frântă. Pe când eram doar un băieţandru în vârstă de treisprezece ani, păcatul m-a îndepărtat de acasă, făcând din mine un proscris prin mahalalele din Chicago. De atunci delictele s-au îngrămădit în spatele meu vreme de douăzeci şi opt de ani şi în fiecare zi, sub acea cămaşă veche zăcea o inimă frântă. Viaţa pe care o duceam mă purta prin cârciumi, săli de pariuri şi în spatele zidurilor de închisoare.

Am săvârşit delict după delict, iar inima mea a devenit tare ca piatra. Pentru mine nu era nicio problemă să jefuiesc vreun om şi să-i iau banii. Odată am jefuit cinci oameni, iar pe ultimul l-am însoţit într-un restaurant, am stat la masă alături de el şi i-am plătit masa cu proprii lui bani. Am cutreierat barurile şi localurile de subsol din toată ţara. Luam ceea ce îmi trebuia pentru acea viaţă, dar de multe ori sfârşeam în închisori şi penitenciare. Când ieşeam din detenţie, reveneam la acelaşi fel de viaţă. Nu am avut niciodată parte de o zi sau măcar de un ceas de fericire.

Ani la rând am avut tot ceea ce un jucător de noroc putea să aibă. Purtam diamante, păşeam pe covoare fine şi dansam pe pardoseala sălilor de dans. Am strâns mulţi bani, iar apoi i-am risipit pe toţi; am pierdut mii de dolari pe zi. După aceea am ajuns atât de jos încât a trebuit să părăsesc oraşul. Aceasta este ceea ce a făcut păcatul pentru mine!

O mamă care se ruga

Dar departe în Middlesboro, Kentucky, pe coama unui deal, într-un bordei vechi, construit din lemn, o mamă se ruga pentru mine. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că El a răspuns la acea rugăciune a mamei. Într-una din zile, în Închisoarea Regională Spokane, am văzut o femeie care avea o publicaţie Credinţa Apostolică. Am rugat-o să mi-o dea. După ce mi-a dat-o, m-am cuibărit pe furiş în patul metalic de sus şi am citit două mărturii, una a unui dependent de droguri şi una a unui criminal.

Oamenii care au făcut acele mărturisiri ziceau că Dumnezeu i-a mântuit. Dar, viaţa mea era întocmai cum fusese a lor. Am început să tremur ca varga. Nu trecuseră nici două ore de când l-am rugat pe gardian să mai îmi dea cocaină, pentru ca să pot să mă întind şi să mă odihnesc vreo câteva ceasuri. Cunoşteam viaţa pe care acei oameni au avut-o. Când am citit că Isus a putut să mântuiască acel fel de om, lectura aceea a fost cel mai bun mesaj pe care l-am auzit vreodată.

Cu toate că nu am citit niciodată vreun capitol din Biblie, o nădejde a răsărit în inima mea în ziua aceea. În pavilionul acela al închisorii erau patruzeci şi opt de criminali, iar unul dintre ei era în celulă cu mine. Colegului meu de celulă i-am spus: ”În viaţa mea eu nu am rostit o rugăciune, dar aici este un loc în care am să mă rog. Dacă Dumnezeu poate să mântuiască acest fel de om, atunci cred că mai este nădejde şi pentru mine. Poţi să rămâi sau să ieşi, dar eu am să văd dacă există Dumnezeu.”

Dumnezeu mi-a auzit rugăciunea

Am îngenuncheat pe podeaua aceea din oţel, având acea publicaţie a bisericii sub genunchi şi l-am chemat pe Dumnezeu. Aceea era prima mea rugăciune, dar, atunci, în ziua aceea un criminal şi un dependent de droguri a înălţat o rugăciune pe care Dumnezeu a auzit-o. Toate crimele comise s-au perindat înaintea mea, oamenii pe care i-am jefuit, închisorile din care am evadat şi care mă urmăreau. Cu toate că am fost ispitit să mă opresc, totuşi, m-am rugat astfel: “O, Doamne, nu mă lăsa ca să mă ridic de pe genunchi până când Tu nu vei face ceva pentru mine!” În timp ce mă rugam, alţi oameni loveau uşa, aruncau cu mucuri de ţigări în mine şi chiar m-au blestemat, dar eu am continuat să mă rog. Rugăciunea aceea mi-a schimbat întreaga viaţă. Înainte, ieşisem din închisoare aproape în toate felurile în care un om poate să iasă. Fusesem eliberat, atât pe cauţiune, cât şi eliberat condiţionat. Am tăiat zăbrele şi am fost împuşcat la ieşire. Dar în ziua aceea, eu m-am rugat pentru scăparea mea şi eliberat am rămas. Nu am mai jefuit niciodată casa cuiva, nu am mai furat niciodată maşina cuiva şi nici nu am mai aruncat vreodată în aer vreun seif.

În ziua următoare am fost dus la proces. Niciodată în viaţa mea nu am pledat “vinovat”. Dar în ziua aceea am pledat “vinovat” Apoi, mi s-a cerut să-mi dau adevăratul meu nume, deşi eu nu-l dădusem de ani de zile. I-am spus judecătorului că aveam la mine cele două arme care erau prezentate ca probe, dar şi că ceea ce furasem erau bani. Douăzeci de minute mai târziu, un ofiţer m-a condus la uşă şi mi-a spus: “Poţi să pleci. Dacă ai ceva de înfruntat în lumea aceasta, du-te şi înfruntă. Noi am încheiat cu tine.” Aceasta este ceea ce Dumnezeu poate să facă!

Câteva seri mai târziu, am venit la Biserica Credinţa Apostolică. Acolo am căzut la altar şi le-am spus oamenilor: “Nu veţi mai fi necăjiţi mult timp cu mine. Am de petrecut o viaţă în spatele gratiilor. Oriunde mă duc sunt căutat!” Dar ei mi-au spus că Dumnezeu mă va elibera.   

Eliberat!

Dumnezeu într-adevăr m-a eliberat. El a mers înaintea mea şi m-a eliberat. Nu am mai fost închis nici măcar o zi de când Dumnezeu m-a mântuit. Am examinat urmele unei vieţi de criminal şi am îndurat penitenciare de la o coastă la cealaltă.

I-am înfruntat pe oficialii de la închisoarea Terre Haute, de unde evadasem luând cu mine alţi paisprezece deţinuţi. Am mers în Indianapolis, unde înotasem într-un canal, în timp ce ofiţerii trăgeau focuri de armă asupra mea. În Saint Louis am revenit la casa unui milionar, unde fusesem rănit într-un schimb de focuri de arme şi unde țintisem în ochiul unui om. Când mi-am mărturisit fapta, omul a spus: “Sincer, te iert.” Mama a căzut în braţele mele şi a plâns. Nu vezi ce poate Dumnezeu să facă?

Într-o zi mă aflam în faţa unui şef de poliţie din Seattle şi i-am spus de toate jafurile pe care le-am făcut în oraşul acela. Când am terminat, omul a dat mâna cu mine şi a spus: “Dacă nimeni nu te critică până când eu am s-o fac, atunci nu vei mai avea parte de vreo critică.” Vreme de zece ani am locuit în oraşul acela în care, cândva, umblam pe străzi având asupra mea două arme – şi pe care le-am folosit. Am trăit ca cetăţean demn de respect acolo unde, odată, îmi vindeam hainele pentru cocaină şi unde poliţia mă târa pe vreo alee, lovindu-mă de-mi săreau dinţii şi lovindu-mă în coaste, lăsându-mă să zac ca un mort.

Astăzi sunt un cetăţean demn, un contribuabil. Nu sunt vagabond. Am plătit despăgubiri de mii de dolari pentru ca să-mi îndrept trecutul şi am muncit din greu pentru aceasta. Am o casă creştină şi o familie creştină. De când Dumnezeu m-a mântuit nu am ajuns în stare de faliment niciodată şi nu am dus lipsă de nimic, niciodată. Sunt unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe pământ, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru biruinţă.

Eu ştiu că Dumnezeu poate să izbăvească un dependent de droguri, un criminal, şi că poate să-i schimbe viaţa. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru mântuirea prin Biblie!