Iadul

Opinia Omului şi Opinia Divină

De-a lungul veacurilor omenirea s-a luptat cu învăţătura Biblică a iadului. Multe şi diverse opinii au fost şi încă sunt puse înainte într-o încercare de a stabili adevărata natură a acestei locuinţe a morţilor răi. Şi totuşi, prea des aceste păreri au servit doar la tulburarea apelor, întunecând astfel adevărurile Bibliei, adevăruri care sunt predate ca învăţătură. Să examinăm unele opinii care, de obicei, sunt deţinute în comun cu privire la acest subiect.

“Literalmente, nu există un astfel de loc, precum iadul în flăcări”

În ciuda eforturilor omului de a stinge flăcările iadului cu apele necredinţei şi ale negării, el nu va reuşi niciodată să-i stingă flăcările. Un studiu efectuat asupra persoanelor care merg la biserică a scos la iveală faptul că 33% dintre acestea nu cred în iad.¹ Ori, a afirma că nu există iad înseamnă a distruge credibilitatea Bibliei. Cum putem să credem că tot ceea ce ne învaţă Biblia este adevărat, dacă numeroasele referinţe vii, referitoare la iad, sunt de fapt imaginare? Dacă acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este, vom crede că există, într-adevăr, un loc deosebit de real numit iad.

În relatarea cu bogatul şi Lazăr, Domnul Isus a dat la o parte vălul pentru ca noi să auzim strigătul de părere de rău al bogatului aflat în iad: “…căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” (Luca 16:24). Ce denaturare monstruoasă ar fi această relatare dacă nu ar exista un astfel de loc al chinului şi suferinţei? Din nou, cum am putea să ne punem credinţa în oricare dintre cuvintele lui Isus dacă am şti că El ne-ar fi amăgit în această privinţă?

A ne mărturisi credinţa în Dumnezeu şi a ne încredinţa vieţile în mâinile Lui înseamnă a ne încrede în El pe deplin. Iar odată cu această încredinţare trebuie să vină şi convingerea că înţelegerea şi cunoştinţa lui Dumnezeu întrec cu mult mai mult înţelegerea şi cunoştinţa noastră. Astfel, dacă ne trezim luptându-ne cu gândul unui iad literalmente în flăcări, este necesar să tragem linie şi să zicem: “Doamne, s-ar putea ca eu să nu înţeleg cum sau de ce ar putea să existe un astfel de loc, dar aşa este scris în Cuvântul Tău. Tu ştii cel mai bine, aşa că eu cred exact cum scrie.” Bizuie-te pe cunoştinţa că El, Dumnezeu, a prevăzut o cale de a scăpa de acest loc groaznic, şi fie ca a ta credinţă în existenţa iadului să te determine să-i ajuţi pe alţii să găsească acea cale de scăpare.  

Dacă eşti unul dintre acei necredincioşi care ia în zeflemea iadul, atunci este nevoie să-ţi dai seama că necredinţa ta nu are niciun efect asupra adevărului. Poţi să stai în mijlocul întunericului din miez de noapte şi să spui că nu crezi în existenţa soarelui, dar dimineaţă lumina îţi va expune concepţia ta greşită, te va lăsa şi uimit şi ruşinat. Nu risca să aflii prea târziu că Dumnezeu a avut dreptate şi că tu eşti cel înşelat.

“Un Dumnezeu iubitor nu va trimite niciodată pe nimeni în iad”

Se pare că aceasta este cea mai generală plângere exprimată împotriva învăţăturii iadului. Trist, este faptul că, probabil, este mai degrabă auzită din gura creştinilor practicanţi decât din gura necredincioşilor. Oare, de ce? Întrucât creştinii practicanţi îl cunosc pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul îndurării şi iertării, aşa că ei încep să-şi imagineze că El nu ar putea să arunce pe cineva, indiferent cât ar fi de rău, în flăcările mistuitoare ale pierzării veşnice.

Adevărul este că Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad. Dar aceasta nu înseamnă că fiecare va merge în Cer – în orice caz, nu oricum. Ci, fiecare persoană care intră în iad face aşa prin propria sa alegere şi împotriva voii lui Dumnezeu.

Biblia ne spune că Dumnezeu “doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3:9). De asemenea, Biblia mai spune că iadul “a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41). Dumnezeu nu a avut niciodată intenţia ca omul să-l urmeze pe Satan în iad. Aşa că, în loc de a zugrăvi un Dumnezeu răzbunător aruncându-i pe săracii nefericiţi în iazul de foc, avem nevoie să vedem un Tată care plânge şi care suferă în timp ce omul, cununa slavei creaţiei Sale, păşeşte cu încăpăţânare peste sângele vărsat al lui Isus Cristos şi cade cu capul înainte în abis.  

Unii s-ar putea să spună: “Nimeni care este sănătos la cap nu va alege iadul, indiferent cât de rău ar putea să fie. Probabil că Dumnezeu îl forţează cumva să meargă acolo.” Când păcătoşii se vor fi aflând la Judecată, faţă în faţă cu Dumnezeul cel Sfânt, ei vor fi groaznic de conştienţi de întunericul inimilor lor. Va fi dureros şi cât se poate de clar că ei nu vor putea să locuiască niciodată în prezenţa Dumnezeului pe care l-au dispreţuit. Fiţi siguri că la acel moment ei vor rămâne fără cuvinte şi nu vor mai nutri nicio nădejde de a mai primi ceva în afară de ceea ce păcatele lor au dobândit pentru ei.

“În final, păcătoşii care ajung în iad vor fi revendicaţi şi transferaţi în Cer”

Cercetaţi Biblia din scoarţă în scoarţă şi nu veţi găsi niciodată măcar o rază de speranţă pentru morţii care au ales să rateze Cerul. Nu există niciun fel de loc intermediar sau de mijlocire denumit purgatoriu şi în care păcătoşii pot să-şi cureţe păcatele şi în final să urce spre Cer. Şi nici flăcările iadului nu vor ajunge să cureţe vreodată sufletul care a refuzat să fie curăţit de Sângele lui Isus.

Pavel ne spune în 2 Tesaloniceni 1:9 că cei care nu se supun Evangheliei “vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.” Ceva care este veşnic prin definiţie nu poate să aibă un sfârşit.

Nu poate să fie niciun fel de pregătire pentru veşnicie în veşnicie. Dumnezeu a poruncit ca atâta timp cât suntem în viaţă să facem alegerea pentru Cer sau pentru iad. El făgăduieşte să-i lumineze pe toţi oamenii la un moment dat în vieţile lor, dar dacă ei “iubesc mai mult întunericul decât lumina,” atunci întuneric vor avea.  

“Suferinţele iadului nu sunt veşnice. Sufletele vor fi anihilate.”

Această opinie este una dintre favoritele diavolului. Dacă el poate să ne convingă că nu este iad sau că sufletul este distrus instantaneu la intrarea în iad, unde ne va conduce aceasta? Dacă ne hotărâm pentru Cer, atunci e minunat! Dacă nu ne hotărâm pentru Cer, atunci nu te îngrijora, nu vom ajunge niciodată să cunoaştem diferenţa. Oh, ce şoc groaznic îi aşteaptă pe cei care se mângăie cu ideea că nu vor suferi niciodată pentru marile păcate comise, pentru care nu s-au pocăit!

Cu referire la pedeapsa fără de sfârşit a iadului, Isus a scos în relief următoarele cuvinte: “Unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge” (Marcu 9:44), utilizându-le de trei ori în capitolul al nouălea din Evanghelia după Marcu. Ar fi absurd să vorbim despre focurile iadului, care nu se sting, dacă cei care-l populau au fost nimiciţi de mult. Nu, ci nouă ni se spune că “fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă.” (Apocalipsa 14:11).

Unii oameni sunt deosebit de bucuroşi să creadă într-un Rai veşnic, dar urăsc gândul unui iad veşnic. Biblia nu ne-a fost dată pentru ca noi să putem să alegem ceea ce sună bine şi să aruncăm ceea ce ne izbeşte ca fiind dezagreabil. Când Domnul Isus a spus: “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică” (Matei 25:46), El le aducea la cunoştinţă faptul că sufletul veşnic al omului va locui, fie într-un loc, fie în alt loc. A le nega pe oricare dintre cele două înseamnă a-l nega pe Cel care a rostit aceste cuvinte. Cu adevărat este un teren periculos!

“Iadul este tot ceea ce Biblia spune că este.”

Amin! La ce anume se reduce totul este existenţa unui mare pericol de a pune în practică sentimentele şi înţelegerea noastră în probleme care depăşesc cu mult scopul limitat al înţelegerii noastre. Da, ne doare să ne gândim la cei pe care i-am cunoscut că suferă veşnic în iad. Imaginaţia noastră este întinsă până la punctul de rupere, încercând să-şi închipuie imensa groază a separării totale, dar şi ireversibile, de Dumnezeu. Suntem înspăimântaţi la gândul chinului veşnic în iazul de foc. Ne cuprinde un dezgust când ne dăm seama că poate cea mai rea dintre torturile iadului va fi aceea că memoria umană va fi intactă. Amintirea faptului de a-şi fi bătut joc de oferta lui Dumnezeu, privind viaţa veşnică în Rai îl va bântui, pe păcătos de-a lungul veacurilor eternităţii. “De ce, de ce, şi iar de ce nu am luat seama? De ce nu am răspuns atunci când am simţit că dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu mă atrăgeau? De ce am crezut că ştiu eu mai bine? Iar acum sunt pierdut! Pierdut pe veci!” Din nou şi din nou, iar apoi chinul acesta se va repeta.

Da, este de neimaginat cât de groaznic va fi a contempla toate acestea. Dar citiţi întreaga relatare a bogatului şi a lui Lazăr. Remarcaţi faptul că bogatul nu a spus niciodată nimic de injusteţea pedepsei lui. El nu şi-a susţinut cauza în faţa lui Avraam pentru a îndrepta răul care i s-ar fi făcut lui. Nu, Biblia ne spune că atunci când părăsim viaţa aceasta vom ştii cum suntem ştiuţi. Totul va fi în perspectivă personală. Sufletele în Rai şi sufletele în iad vor fi pe deplin convinse că justiţia a fost înfăptuită.

Asigură-te că eşti pregătit pentru destinaţia corectă, chiar de azi!

1. U.S. News and World Report, March 25, 1991 - Publicaţia Ştirile din Statele Unite şi din Lume, 25 Martie, 1991.