Isprăvnicia Financiară

Cum să administrăm problemele noastre băneşti prin metoda lui Dumnezeu?

Dumnezeu consideră isprăvnicia financiară ca fiind de importanţă vitală. Cum privim noi această responsabilitate?

Noi trăim într-o societate inundată de apeluri la finanţe. În timp ce a dărui este clar o parte a planului lui Dumnezeu pentru cei care-L urmează, instruirea Biblică trebuie să fie baza pentru modul în care noi îi dăruim lui Dumnezeu şi lucrării Sale. Ca punct de început, trebuie să înţelegem că, atunci când Dumnezeu ne învaţă cum să ne administrăm finanţele, El nu procedează aşa pentru a pune mâna pe banii noştri. Dumnezeu încearcă să ne ajute să beneficiem de ceea ce avem şi de ceea ce El ne dă ca răspuns la felul cum administrăm ceea ce avem. Pe scurt, principiile lui Dumnezeu sunt concepute ca să ne facă să reuşim în ochii lui Dumnezeu. El vrea să ne folosească – iar aceasta include şi finanţele noastre – prin modalităţi roditoare.

Dumnezeu consideră isprăvnicia financiară ca fiind de importanţă vitală. S-ar putea ca pentru unii să fie o surpriză să afle că isprăvnicia financiară este un subiect dominant în Biblie. Peste 450 de pasaje biblice separate privesc tratarea corespunzătoare a aspectelor financiare. Şaisprezece dintre cele treizeci şi opt de pilde ale lui Isus menţionează tratarea banilor şi a posesiunilor. Dumnezeu ne-a dat aceste Scripturi legate de chestiuni băneşti, întrucât atitudinea noastră faţă de bani contează!

Zeciuiala este piatra unghiulară

Să examinăm ceea ce spune Scriptura despre dărnicie. Piatra unghiulară a planului lui Dumnezeu pentru finanţarea lucrării Sale este zeciuiala – returnarea unui procent de zece la sută din veniturile noastre lui Dumnezeu. Pentru prima dată citim despre zeciuală în cartea Geneza, unde găsim că patriarhul Avraam îi dă zeciuală lui Melhisedec, împăratul Salemului (Geneza 14:20), iar Iacov face o juruinţă să-i dea lui Dumnezeu a zecea parte din tot ce-i va da Dumnezeu (Geneza 28:20, 22). După mai bine de 400 de ani, când Dumnezeu a instituit Legea pentru Copiii lui Israel, zeciuiala era o parte a instrucţiunilor divine. În cartea Leviticul citim: “Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului” (Leviticul 27:30, 32). Iar în cartea Numeri citim: “Fiilor lui Levi [celor care îndeplineau funcţiile religioase ale ceremoniilor de închinare a evreilor] le dau ca moştenire orice zeciuială în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba Cortului întâlnirii” (Numeri 18:21).

Zeciuiala nu este doar o rezervă pe care Dumnezeu a format-o pentru întreţinerea lucrării Sale, ci, de asemenea, zeciuiala indică şi o recunoaştere din partea noastră a faptului că toate binecuvântările din viaţa noastră vin de la Cel care ne dă orice dar bun şi desăvârşit” (Iacov 1:17). Astfel, când dăm zeciuielile noastre, dărnicia trebuie să fie făcută cu o inimă plină de recunoştinţă şi într-un duh de mulţumire.

Profetul Maleahi a întărit importanţa zeciuielii informând poporul Israel că faptul de a nu da zeciuiala era comparabil cu faptul de a-l jefui pe Dumnezeu. “Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: "Cu ce Te-am înşelat?" Cu zeciuielile şi darurile de mâncare” (Maleahi 3:8). Când acuzaţia aceasta a fost rostită împotriva Copiilor lui Israel, se pare că ei erau întru totul inconştienţi de faptul că eşecul lor de a-şi aduce zeciuielile lor a avut drept consecinţă vătămarea recoltelor, nenorociri fizice şi asuprire din partea duşmanilor lor. Ce contrast era între condiţia în care se aflau şi binecuvântările promise acelor care împlinesc această poruncă divină. Maleahi a continuat zicând: “Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10).

În Noul Testament, Matei 23:23 ne arată că principiul zeciuielii a fost acceptat şi sprijinit de Isus. El i-a mustrat pe farisei tocmai pentru că nu exersau dreptatea, mila şi credinţa, deşi ei dădeau zeciuială. Isus a enunţat acest lucru cu claritate: “pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea [darea zeciuielii] să nu le lăsaţi nefăcute.”

Zeciuiala: poruncită şi lăudată

Indiscutabil, zeciuiala este parte a responsabilităţii noastre faţă de Dumnezeu, însă, darea cu credincioşie a zeciuielii venitului nostru împlineşte responsabilitatea noastră financiară faţă de Dumnezeu şi lucrarea Lui? Cercetarea atentă a Scripturii arătă că dărnicia făcută pe lângă zeciuială este de asemenea poruncită, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

Domnul i-a adresat lui Moise, conducătorul lui Israel, cuvintele: “Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă” (Exodul 25:2). Cuvântul terumah, care a fost tradus prin dar, înseamnă “dărnicie liber consimţită.” În cartea Deuteronomul 16:16,17 este consemnată o altă instrucţiune dată Copiilor lui Israel. De trei ori pe an, la anumite sărbători poruncite, bărbaţii trebuiau să se prezinte înaintea Domnului. “Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.” Scriitorul cărţii Proverbe spune: “Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must” (Proverbe 3:9,10), iar aceasta se referă în mod specific la minchah, sau darul de recunoştinţă, poruncit sub Lege.

Tema darului liber consimţit este reafirmată în numeroase locuri din Noul Testament. Isus, în predica Sa de pe munte, le-a spus oamenilor: “Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.” Remarcaţi felul în care Isus a vorbit. El a zis: “când faci milostenie” nu a zis: “dacă faci milostenie” (Matei 6:2). În Luca 6:38, Isus i-a instruit astfel pe urmaşii Săi: “Daţi şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” În Luca 11:41, 42 citim următoarele cuvinte ale lui Cristos: “Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate. Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!” Ceea ce arată clar că milostenia este ceva dat, pe lângă zeciuială. Pavel a predat ca învăţătură, Bisericii Primare, principiul darului liber consimţit, instruind credincioşii astfel: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Aceasta nu dă de înţeles faptul că dăruirea în sine ar fi opţională, ci, mai degrabă, doar suma.  

A dărui mai mult decât surplusul nostru

Este suficient doar să dăruim ceea ce confortabil putem să oferim din venitul nostru lunar? Răspunsul la această întrebare se găseşte în Luca 21:1-4, în cunoscuta povestire în care Isus se uită la “nişte bogaţi” şi la “văduva săracă”, fiecare aducându-şi darurile la visteria Templului. Isus a spus că, deşi văduva a dăruit doar doi bănuţi, ea a dat “mai mult decât toţi ceilalţi”. De ce? Pentru că femeia a dat din sărăcia ei, timp în care ceilalţi au dat din prisosul lor. Isus laudă dărnicia care afectează stilul nostru de viaţă, nu are importanţă suma sau valoarea. Dacă dăruim doar din surplus, atunci greşim ţinta. Caritatea biblică înseamnă mai mult decât a dărui doar ceea ce putem, iar apoi să ne permitem alte lucruri şi fără respectiva sumă sau valoare dăruită.

Apostolul Pavel ar fi putut foarte bine să accentueze zeciuiala, iar în calitate de fost fariseu, poate că ne-am fi aşteptat să facă aşa. Însă, 1 Corinteni 16:1-4, când el vorbeşte despre nevoile poporului lui Dumnezeu care trăia în Ierusalim, nu menţionează zeciuiala. În schimb, el îi instruieşte pe credincioşi ca fiecare să pună darurile deoparte “după câştigul lui” – cu alte cuvinte, potrivit cu venitul lor. În 2 Corinteni 8:3, Pavel încurajează acelaşi grup de credincioşi să încerce să-i întreacă pe credincioşii din Macedonia care au făcut dărnicie de bună voie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor. Prin urmare, cât de mult ar trebui noi să facem dărnicie? Noul Testament nu impune un procentaj prescris, dar arată clar că trebuie să facem dărnicie din ceea ce trăim, nu doar din surplusul nostru.

Nu putem să-l depăşim pe Dumnezeu în dărnicie. El va binecuvânta vieţile noastre numai dacă urmăm instrucţiunile pe care El ni le-a dat. În Noul Testament ni se spune ce au făcut primii creştini: “Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi” (Faptele Apostolilor 2:44-47). Aceasta este oare ceea ce experimentăm noi în vieţile noastre? Dacă entuziasmul nostru faţă de dărnicie este mai mult lipsit de bucurie, reducându-se doar la un “aşa trebuie să fac”, fără să constituie un privilegiu plin de bucurie, atunci, poate că a sosit timpul să ne revizuim consacrarea noastră faţă de Cristos.