Restituirea

Îndreptarea lucrurilor rele

Restituirea lucrurilor pe care le-am furat de la alţii, ne va permite să venim la Dumnezeu cu încredere, ştiind că nu există niciun obstacol între noi şi Dumnezeu sau între noi şi aproapele nostru.

Când admiţi că ai făcut ceva rău şi că regreţi cu adevărat că l-ai făcut, vrei să-l faci bine. Dacă ai trecut cu maşina peste bicicleta vecinului tău, trebuie să-i cumperi una nouă. Dacă nu ai restituit o şurubelniţă, pe care ai împrumutat-o cu mulţi ani în urmă, trebuie să o duci înapoi proprietarului. Dacă ai spus un neadevăr despre cineva, trebuie să-i contactezi pe cei cărora le-ai vorbit astfel şi să îndrepţi lucrurile. Aceste acţiuni se numesc restituiri.

A deveni creştin înseamnă să recunoşti în faţa lui Dumnezeu că îţi pare rău pentru păcatele tale. Ca urmare a acestei recunoaşteri sincere, Dumnezeu te iartă. Acesta să fie finalul problemei? Dacă noul creştin nu a greşit niciodată în vreun fel, păgubind vreo persoană sau organizaţie, atunci, da, răbojul ar fi complet liber. Dar dacă aceasta nu este situaţia, atunci Dumnezeu se aşteaptă ca respectivul creştin să îndrepte trecutul ori de câte ori este cu putinţă.

Acum, s-ar putea ca cineva să nu fie de acord cu subiectul restituirii şi să spună că iertarea lui Dumnezeu este atât de nemărginită, încât El nu se aşteaptă ca o persoană să se îngrijească de trecut. Singura problemă este că Biblia nu afirmă aşa ceva şi nici măcar nu dă de înţeles că aşa ar sta lucrurile. Mai mult, discuţia nu are sens!

Priviţi la imaginea unui creştin convertit de curând, radiind de proaspăta experienţă a naşterii din nou. Cu câtă sensibilitate le spune el prietenilor săi ce a făcut Domnul pentru el, timp în care se gândeşte la Nelu, prietenul lui din copilărie, dar pe care nu l-a mai văzut din liceu. Aşa că îl sună la telefon şi îi spune despre noua sa viaţă în Cristos. La rândul său, Nelu rămâne impresionat de schimbarea petrecută în viaţa vechiului său prieten. Însă, după ce îl ascultă o vreme, îl întreabă: “Da cu uneltele acelea, pe care le-ai furat de la vecinul tău, cum rămâne? Dar cu rezervorul de benzină al fermierului în care ai făcut multe găuri? Ai de gând să îndrepţi şi acele lucruri?” Atunci, noul creştin zice: “Oh, Nelu, Isus m-a iertat de tot răul pe care l-am făcut, aşa că nu trebuie să îndrept trecutul. Nu e minunat lucrul acesta? Dar acum, nu ai vrea şi tu să devii creştin?”

Nu-i aşa că e absurd? Fără îndoială că este absurd! Şi totuşi, unii sunt astfel greşit îndrumaţi să creadă că Dumnezeu autorizează sustragerea de bunuri din avutul altora. Nu aşa! Apostolul Pavel a spus: “De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16). Deci, nu doar înaintea lui Dumnezeu, dar şi înaintea semenilor lui, oamenii.

Dacă nu eşti creştin, poate că vei zice: “Ei, aşa ceva are sens. Eu nu m-aş gândi mult la cineva care spune că Dumnezeu a făcut din el un om cinstit, dacă respectivul nu ar avea de gând să-şi îndrepte trecutul. Dar cu privire la mine? Eu le datorez altora mii de lei pentru lucrurile pe care le-am făcut. Oare aceasta înseamnă că eu nu pot să fiu mântuit până când nu plătesc totul din urmă?”

Nu, nu înseamnă că nu poţi să fii mântuit. Atâta timp cât eşti dornic şi sincer să faci restituire, imediat când vei putea să o faci, Dumnezeu te va mântui în momentul în care îl rogi să te mântuiască. Dacă cineva are de făcut multe restituiri, s-ar putea să aibă nevoie de ani la rând ca să plătească tot. Cu siguranţă, Dumnezeu nu va stopa mântuirea până când respectivul va putea să facă restituirea.

Dacă tu nu îţi aminteşti de tot ceea ce este necesar ca să te îngrijești, Dumnezeu îţi va aminti cu blândeţe. Mai mult decât să îţi amintească, El va merge înaintea ta când faci îndreptarea lucrurilor. Unele dintre cele mai convingătoare mărturii sunt aduse de noii convertiţi care fac restituire. Odată ce ai îndreptat trecutul, te vei bucura în pacea care vine cu “o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”