VERSET DE MEMORAT: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?“ (Numeri 23:19)
Balaam a fost un personaj oarecum misterios şi a cărui poveste ocupă trei capitole complete în cadrul naraţiunii cărţii Numeri. Balaam nu a fost evreu, iar oraşul în care locuia se numea Petor (Deut. 23:4). El avea o reputaţie în divinaţie (prezicerea viitorului) şi incantaţii (adică în utilizarea puterilor oculte pentru binecuvântări şi blesteme). Balaam mai era dornic şi să îşi vândă serviciile (2 Petru 2:15).
La acel moment, copiii lui Israel au înfrânt cu mare succes câteva armate duşmane după plecarea lor din Egipt, învingându-l inclusiv pe Amalec, regele Aradului, apoi pe amoriţi şi pe Og - regele din Basan. La ajungerea în câmpia Moabului, copiii lui Israel au înfruntat un alt fel de duşman. Balac, care era rege al Moabului, şi-a recunoscut neputinţa de a înfrânge Israelul, fără un ajutor supranatural. Din text tragem concluzia potrivit căreia reputaţia lui Balaam a fost larg răspândită, din moment ce Balac a trimis după el de la mare distanţă şi din moment ce a oferit un preţ imens pentru serviciile acestuia.
Balaam ajunge să rostească patru binecuvântări peste poporul lui Dumnezeu, şi de fiecare dată dintr-o altă locaţie. Fiecare dintre aceste patru rostiri au indicat binecuvântările de care au parte cei care îl urmează pe Dumnezeu, dar şi siguranţa promisiunilor Lui. Totuşi, referinţele Noului Testament, cu privire la Balaam, par să indice în mod direct lăcomia şi pofta lui pentru bani. Lăcomia l-a condus spre modalităţi prin care să dejoace voia revelată a lui Dumnezeu faţă de el. Se pare că lăcomia de care a fost cuprins nu i-a produs doar un comportament înşelător, dar a mers până acolo încât i-a orbit, atât ochii, cât şi inima, în privinţa realităţii mesajului adevărului lui Dumnezeu, adevăr care ar fi putut, la fel de bine, să fie aplicat şi propriei lui inimi.
În cele din urmă, rostind expresia: „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi…“ (Numeri 23:10), Balaam a ajuns să fie ucis chiar atunci când Israel i-a înfrânt pe madianiţi (Numeri 31:8).
1. În ce fel s-a diferenţiat abordarea Moabului şi a Madianiţilor faţă de duşmanii anteriori cu care s-a confruntat Israelul (Numeri 22:2-6)? De ce fel de abordări diferite face uz duşmanul sufletelor noastre ca să încerce să ne înfrângă spiritual?
2. Instrucţiunile date de Dumnezeu lui Balaam sunt foarte clare şi sunt cuprinse în Numeri 22:12. Care erau acele instrucţiuni? Oare de ce continuă acţiunea dincolo de acest punct?
3. Avându-se deci în vedere lumina direcţiilor date de Dumnezeu, care părea a fi dorinţa lui Balaam?
4. Citind în Numeri 22:21-31, vedem cum dorinţele lui Balaam nu l-au condus numai spre a lua hotărâri josnice, ci, de asemenea, vedem cum l-au orbit faţă de divinitate şi faţă de avertismentul dat de Dumnezeu. Astăzi, în ce fel li se întâmplă oamenilor acelaşi lucru?
5. În referinţa biblică Numeri 22:34 este consemnată recunoaşterea păcatului de către Balaam. Este acest fapt un act de căinţă din partea lui? Dacă da, de ce da? Sau dacă nu, atunci de ce nu?
6. Care a fost mesajul general al fiecăreia dintre cele patru binecuvântări (vezi, de la Numeri 22:20, până la Numeri 24:14) rostite de Dumnezeu prin gura lui Balaam asupra Copiilor lui Israel?
7. Noul Testament face referire la calea lui Balaam (2 Petru 2:15), la rătăcirea lui Balaam (Iuda 11) şi la învăţătura lui Balaam (Apocalipsa 2:14). Care pare să fie sensul acestor trei referinţe biblice şi care este avertismentul pentru creştinii din primele zile, dar și pentru noi, cei de astăzi?
8. Uneori, Dumnezeu face dovada suveranităţii Sale, stăpânind şi/sau folosindu-se de oameni neevlavioşi sau păgâni, ca să împlinească propriile Sale scopuri în lume. În acest sens, daţi câteva exemple biblice şi câteva exemple din zilele noastre.
Cât de bine este să îmbrăţişăm adevărul Împăratului Universului şi să Îi urmăm toate învăţăturile, atât cu vorbele, cât şi cu vieţile noastre. Binecuvântările Sale sunt şi astăzi la dispoziţia noastră, chiar dacă există o luptă pe care trebuie să o purtăm. Natura acesteia nu este fizică, ci spirituală, iar în ceea ce ne priveşte, noi trebuie să fim de gardă, trebuie să fim vigilenţi, până când Domnul ne va chema. „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor!“ (Numeri 23:10b).
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}