VERSET DE MEMORAT: „Din toate vorbele bune, pe cari le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.“ (Iosua 21:45)
Iosua, care avea vârsta de aproape o sută de ani, primise, începând de acum, sarcina de a împărţi ţara fiecăruia dintre triburile lui Israel. Repartiţiile deja au fost date, atât ca delimitări ale hotarelor, cât şi ca un şir de aşezări. Odată finalizată, această lucrare avea să rămână o moştenire veşnică pentru Israel: un loc pentru fiecare trib şi pentru fiecare familie în care să se aşeze şi pe care să-l numească, cu legitimitate: „casă.“ Abia atunci urmau ei să fie în stare să se bucure de tot ceea ce le-a dăruit Dumnezeu.
Israeliţii au ajuns să îşi moştenească ţara. Nici nu au dobândit-o, ca pradă de război, şi nici nu au cumpărat-o. „Moştenirea“ este tema cărţii lui Iosua, iar acest cuvânt este unul deosebit de important. De-a lungul celor nouă capitole, cuvântul „moştenire“ se regăseşte de cel puţin cincizeci de ori. Alte expresii, la fel de importante, sunt „stăpânire“, „în stăpânire“ şi „făgăduită“.
Înainte ca Iosua să fi început împărţirea ţării pe malul vestic al râului Iordan, porţiunea aflată pe malul estic deja a fost împărţită între triburile: Ruben, Gad şi jumătate din tribul Manase. Acest lucru a fost dus la îndeplinire în baza instrucţiunilor transmise de Dumnezeu prin Moise.
După aceea, atenţia s-a concentrat asupra Ţării Canaanului. Caleb a formulat următoarea cerere: „Dă-mi dar muntele acesta!“ (Iosua 14:12). Mai mult ca sigur, acest fapt trebuie să fi semnalizat triburilor lui Israel abilitatea lui Dumnezeu de a-Şi împlini făgăduinţele. Caleb nu numai că a rămas în viaţă, pentru a-şi primi moştenirea, dar a fost şi dornic şi în stare să înfăptuiască atât munca, cât şi slujirea care se cuvenea unui tânăr pentru a dobândi moştenirea.
De asemenea, Caleb s-a îngrijit şi pentru urmaşii săi. Astfel, el l-a angrenat pe nepotul său Otniel care, mai târziu, i-a devenit ginere, în cucerirea cetăţii Debir. Credinţa avută de Caleb, fiind caracterizată de îndrăzneală, l-a influenţat pe Otniel, care ulterior avea să devină primul judecător al lui Israel.
Teritoriul lui Iuda a fost împărţit prin descrierea hotarelor şi a înşiruirii detaliate a aşezărilor. Triburile Manase şi Efraim, fiii lui Iosif, au moştenit partea centrală şi deluroasă a Canaanului.
Deşi au reacţionat cu întârziere la provocare, şi restul celor şapte triburi au avut parte de marcarea delimitării moştenirii pentru ele. Însă, spre deosebire de Caleb şi de fiicele lui Ţelofhad, aceste triburi nu au dat dovadă nici de credinţă şi nici de zel spiritual. În schimb, pentru aceste triburi s-a demarat un proces de colonizare. Teritoriul rămas pentru a fi împărţit a fost porţionat în şapte părţi egale. După aceea, Iosua a tras la sorţi pentru a determina moştenirea specifică fiecărui trib.
Astfel, s-au înfăptuit şi ultimele două delimitări de teritoriu. În prima delimitare, Iosua a stabilit şase cetăţi de scăpare. Acestea erau necesare întrucât, în zilele acelea, societatea evreiască nu dispunea de forţă poliţienească pentru investigarea crimelor. În vederea acestui scop, Iosua avea să păstreze câte trei cetăţi de scăpare, de fiecare parte a râului Iordan. În privinţa celei de-a doua delimitări s-au stabilit 48 de cetăţi pentru Leviţi, cetăţi în care aceştia să locuiască – din moment ce Dumnezeu a ales ca tribul lui Levi să fie preoţi în Israel. Ca urmare, Leviţii nu au primit nici un teritoriu al lor, asemeni celorlalte triburi.
1. De patru ori, în cadrul acestui fragment scriptural, se menţionează faptul că Leviţilor nu li s-a dat nicio parte de moştenire (Iosua 13:14,33; 14:3-4; 18:7). În propriile dvs. cuvinte, explicaţi de ce Leviţilor nu li s-a dat nicio parte de moştenire din ţară, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte triburi.
2. Iosua şi Caleb au ajuns în cele din urmă în Ţara Făgăduită. Era evident faptul că amândoi încă erau sănătoşi şi în stare să se bucure de Canaan. De ce a fost aşa?
3. Definiţi cuvântul moştenire şi descrieţi cum anume se aplică acesta la Copiii lui Israel.
4. Cine a fost primul care a pretins partea lui de moştenire? (vezi, Iosua 14:6-15). Dovada cărui fel de zel a făcut-o respectiva persoană?
5. În ce fel a fost pomenit Iosif, chiar dacă a murit în Egipt? (Iosua 16:1-5)
6. Majoritatea triburilor lui Israel nu s-au prea grăbit să intre în posesia părţilor lor de moştenire. Ce fel de plan a fost conceput pentru a le ajuta? (Iosua 18:2-6)
7. Fiica lui Caleb a cerut mai mult decât i-a promis tatăl ei (Iosua 15:19). Care a fost cererea ei şi care a fost rezultatul? Ce lecţie spirituală putem să învăţăm din acţiunea ei?
8. Citiţi Iosua 21:43-45. Care sunt cele „trei lucruri bune“ promise şi împlinite de Dumnezeu pentru Copiii lui Israel? Ce fel de certitudine ne oferă nouă acest fapt astăzi în legătură cu promisiunile lui Dumnezeu faţă de noi?
Domnul şi-a împlinit făgăduinţa. Deţinerea ţării ca proprietate, de către Israel, a fost pur şi simplu actul harului lui Dumnezeu. Posesia acesteia şi bucuria Copiilor lui Israel în ţară a depins întrutotul de supunerea şi ascultarea lor faţă de Domnul. Nicio iotă din Cuvântul Lui nu va rămâne vreodată neîmplinită faţă de toţi cei care Îl urmează pe deplin pe Domnul.
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}