VERSET DE MEMORAT: „Când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune sau încredinţat lui sau lucrul pierdut pe care l-a găsit.“ (Levitic 6:4)
Copiii lui Israel se aflau la poala Muntelui Sinai, iar Cortul Întâlnirii tocmai fusese ridicat. Era vremea ca poporul să înveţe cum să se închine, iar această porţiune din Levitic tratează apropierea lui Israel de Dumnezeu.
O parte semnificativă a închinării lor era constituită de jertfele de sacrificiu sau sacrificiile, iar cerinţele stabilite ilustrau în multe feluri mântuirea credinciosului din zilele noastre. Arderea de tot ilustrează faptul că singura modalitate pentru copiii lui Israel de a se apropia de Dumnezeu şi de a găsi iertarea era prin vărsarea de sânge. Numai sângele poate să ispăşească păcatul. În acest pasaj, vedem nu doar ceea ce Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor să împlinească, ci, de asemenea, vedem şi felul în care sacrificiile lor, alături de alte practici, priveau peste vremuri la sacrificiul făcut pe Calvar de Mântuitorul nostru, Isus Cristos.
Una dintre jertfele pentru care Dumnezeu s-a îngrijit, asigurând cele necesare, a fost jertfa de mulţumire. Aceasta mai era denumită jertfa pentru păcat şi care, la vremea traducerii Bibliei, însemna orice fel de mâncare. În acest caz referirea se face la grâne. Asemeni arderii de tot, jertfa aceasta era adusă voluntar. Trebuia să fie fără aluat, care era simbolul păcatului în cadrul jertfelor aduse pe bază de grâne. Jertfele pentru păcat includeau şi untdelemnul, ceea ce reprezenta Duhul lui Dumnezeu. De asemenea, aceste jertfe mai cuprindeau şi sare, care conservă alimentul sau care îl păstrează nealterat, ceea ce denotă curăţire şi vindecare.
Alt sacrificiu - jertfa de mulţumire, era un animal din turmă – de parte bărbătească sau femeiască – fără cusur, care simboliza puritatea. Scopul jertfei de pace nu era de a face ispăşire pentru păcat, ci de a exprima mulţumire pentru grija fără egal şi plină de har a lui Dumnezeu. Şi aceasta era, de asemenea, o jertfă voluntară şi constituia atât un act de închinare, cât şi de părtăşie.
Poporului i s-a poruncit să aducă jertfa pentru păcate; această jertfă era un sacrificiu pentru păcatele comise fără voie, păcate care Îl nemulţumeau pe Dumnezeu. Aceste păcate erau numite de Dumnezeu păcate din neştiinţă. Existau diverse animale care trebuiau sacrificate pentru fiecare păcat. Aceste sacrificii determinau poporul să fie conştient de ceea ce Dumnezeu a considerat a fi păcat şi erau întrebuinţate pentru a-i învăţa şi pentru a-i călăuzi pe israeliţi pe calea lui Dumnezeu. Această jertfă nu era voluntară, ci era cerută tuturor: preoţilor, adunării, conducătorilor, precum şi tuturor persoanelor care făceau parte din poporul de rând.
Dumnezeu a poruncit poporului să aducă jertfa pentru vină ispăşind astfel pentru păcate specifice, de care individul era pe deplin conştient. De asemenea, poporului i s-a poruncit să facă restituire dacă s-a întâmplat ca cineva să obţină, fie prin înşelăciune, fie prin neglijenţă, ceva care a aparţinut altcuiva.
Pe altar era un foc sfânt, care ardea continuu. În fiecare dimineaţă, preotul urma să îmbrace alte haine şi să arunce cenuşa într-un loc curat în afara taberei. Preotul trebuia să aducă lemne noi pe care să le pună pe foc pentru ca acesta să ardă continuu. Acest foc simboliza prezenţa eternă a lui Dumnezeu în mijlocul lor.
1. Poporul trebuia să aducă Domnului o jertfă a primelor lor roade (cap.2). Cum putem să aducem noi astăzi primele noastre roade lui Dumnezeu?
2. Dumnezeu a dat îndrumări în privinţa jertfei de mulţumire (simbol al purităţii) care era o expresie a recunoştiinţei şi a aprecierii poporului faţă de El (Leviticul 3:1-17). Aţi avut vreodată în vedere faptul că recunoştiinţa este o jertfă adusă lui Dumnezeu? Care sunt câteva dintre situaţiile în care se poate întâmpla acest fapt?
3. Sacrificarea animalelor era impusă, întrucât sângele era singura ispăşire pentru păcat. Chiar şi un păcat făcut din neştiinţă avea nevoie de o jertfă de sânge (Lev. 4:1-2). Şi totuşi, în Noul Testament, Dumnezeu a spus: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!“ (Iacov 4:17). De ce nu mai trebuie ca noi, astăzi, să aducem jertfe pentru „păcatele noastre din neştiinţă?“
4. Leviticul 5:5 arată că o persoană nu numai că era necesar să aducă o jertfă pentru păcat, dar era necesar să-şi mărturisească păcatul. De ce credeţi că mărturisirea este o parte esenţială a pocăinţei?
5. Esenţa versetului remarcă cu claritate nevoia de a restitui ceea ce a fost furat, delapidat sau distrus şi care era sau făcea parte din proprietatea altcuiva. Ştim că Dumnezeu ne iartă toate păcatele la mântuire. De ce este necesar să restituim?
6. Focul sfânt de pe altar a însemnat prezenţa statornică a lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Ce anume era necesar să facă preotul în fiecare zi pentru a ţine vie flacăra (Lev. 6:8-13)? Cum putem noi să asemănăm aceasta cu umblarea noastră spirituală?
7. Care a fost scopul legănării jertfei? (Levitic 7:30-36)
8. Jertfele şi darurile aduse constituiau o parte a învăţătorului, ca să ne înveţe căile lui Dumnezeu. Jertfele şi darurile puteau să devină ritualuri pentru cei care se angajau să le practice. Era important pentru copiii lui Israel să aibă în vedere semnificaţia acestor ritualuri. În ce fel ar fi posibil ca slujirea noastră faţă de Dumnezeu să devină superficială, având caracter de ritual? Cum putem să evităm această superficialitate?
Dumnezeu este sfânt, iar El aşteaptă din partea noastră ascultare şi consacrare. Deşi, în ceea ce ne priveşte, s-ar putea să facem sacrificii de sine, vom primi binecuvântare din belşug, onorându-L pe Dumnezeu cu o completă „jertfă vie“ (Romani 12:1).
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}