VERSET DE MEMORAT: „Şi azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui.“ (Deuteronom 26:18)
Trecuse o vreme, mai bine de 40 de ani, de când Dumnezeu a încheiat primul legământ cu poporul Său pe Muntele Sinai. În acest pasaj scriptural din cartea Deuteronom, Moise – slujitorul Domnului - îi reaminteşte unei alte generaţii de israeliţi Legământul încheiat între Dumnezeu şi Israel. El le-a explicat ce anume înseamnă Sărbătoarea de Paşte, Sărbătoarea Săptămânilor şi Sărbătoarea Corturilor. După aceea, Moise a dat porunca referitoare la numirea de căpetenii, şi respectiv judecători, explicând şi procedura de judecată.
Moise a mers mai departe, şi-anume în a emite reguli pentru viitorii împăraţi ai lui Israel. Moise a subliniat necesitatea darurilor pentru preot, accentuând importanţa evitării obiceiurilor rele, păcătoase ale păgânilor. După aceea, a urmat proorocia legată de menirea unui prooroc, aceea de a vorbi cuvintele lui Dumnezeu, iar apoi a dat un avertisment cu privire la proorocii falşi.
În capitolul 19, Moise a fondat cetăţi de scăpare pentru cei care au făcut vărsare de sânge omenesc, dând mai multe reguli privind, inclusiv, instanţele de judecată. Capitolul 20 tratează numai regulamente de militărie. Capitolul 21 cuprinde cazurile nesoluţionate de crimă, legile privind captivitatea soţiilor şi legile în cazul fiilor care se răzvrătesc. Capitolele de la 22 la 25 explică diverse legi, inclusiv comportamentul sexual şi căsătoria. Capitolul 26 explică modalitatea aducerii darurilor din primele roade şi a zeciuielii.
Era important ca israeliţii să cunoască pe deplin şi să înţeleagă legea, întrucât nu doar respectarea acesteia asigura respectul şi armonia între oameni, ci, de asemenea, binecuvântarea sau judecata divină a depins întotdeauna de supunerea oamenilor faţă de lege. Legea în sine avea de-a face cu probleme de viaţă sau moarte, atât din punct de vedere fizic, cât şi din punct de vedere spiritual.
1. Deuteronom 24:7 arată faptul că valoarea omului nu are preţ în bani. Ce principiu, privind tratamentul altor persoane, puteţi să deduceţi din această lege?
2. Dumnezeu a conceput o pedeapsă grea pentru martorii mincinoşi. (Deuteronom 19:16-19) Ce credeţi că simte Dumnezeu în privinţa celor care rostesc cuvinte dăunătoare reputaţiei altei persoane?
3. Dumnezeu era împotriva pedepselor crude şi inumane. Deuteronom 25:2-3 limitează numărul de lovituri cu biciul pe care un condamnat putea să le primească. Care era acest număr? Ce principiu este indicat pentru părinţi sau pentru persoanele aflate în poziţia de a avea autoritate?
4. Ce principiu, legat de proprietatea altei persoane, este dezvoltat în cartea Deuteronom, capitolul 22, de la versetul 1 la versetul 4? Ce trebuie noi să facem dacă provocăm pagube?
5. Cinstea este o lege universală, care nu are vârstă. Deuteronom 25:13-14 ne dă îndrumări în acest sens. Cum putem noi să aplicăm acest principiu astăzi?
6. Fragmentul Deut. 23:21-23 tratează subiectul încheierii juruinţelor. Care anume două principii sunt aduse în aceste versete? Ce ar putea să constituie o alternativă mai bună decât încheierea unei juruinţe?
7. Care dintre principiile dumnezeieşti este subliniat în Deuteronom 24:19-21?
8. În Deuteronom 17:1 se spune că poporul nu avea voie să aducă lui Dumnezeu jertfe care să aibă vreun cusur. În Deuteronom 26, Dumnezeu a cerut o jertfă dintre cele dintâi roade. Ce anume semnifică aceasta în privinţa aşteptărilor lui Dumnezeu de la poporul Său?
9. Dumnezeu a încheiat capitolul final al textului din această săptămână însărcinând-Şi poporul să fie un popor sfânt şi să împlinească poruncile Lui. El i-a chemat să fie un popor aparte. Descrieţi ce anume a vrut Dumnezeu să spună prin expresia „aparte“. Cum trebuie noi să ne încadrăm în acest profil, astăzi?
Învăţăturile şi îndrumările date în aceste capitole nu sunt importante numai dintr-o perspectivă istorică, ci, de asemenea, ele conţin şi sfaturi esenţiale, pline de valoare, pentru noi astăzi. În esenţă, dacă dorim cu adevărat să facem parte din poporul lui Dumnezeu, atunci şi noi, la fel, trebuie să urmăm toate poruncile Lui.