VERSET DE MEMORAT: „Moise şi Aaron au intrat în Cortul Întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor.“ (Levitic 9:23)
Aaron a fost ales de Dumnezeu să fie Marele Preot al lui Israel, ca să aducă jertfe înaintea lui Dumnezeu pentru popor, iar fiii lui trebuiau să îi urmeze. Înainte de vremea lui Moise, capii familiilor aduceau jertfele. Acum, însă, naţiunea era organizată, iar Cortul Întâlnirii a fost ridicat în mod specific drept loc pentru jertfe şi închinare, fiind necesar a se urma un anumit ritual, iar pentru îndeplinirea unor atribuţii specifice a fost numită o categorie de slujbaşi ceremoniali.
În aceste trei capitole, aflăm modul în care consacrarea lui Aaron şi a fiilor lui a fost îndeplinită prin aducerea unei jertfe pentru păcate, urmată de o ardere de tot. Acesta constituia un ritual impus de Dumnezeu, tocmai pentru a-i pregăti pentru slujba pe care urmau să o îndeplinească. Slujba de consacrare a durat şapte zile, timp în care jertfele se repetau zilnic. În tot acest timp, celor care au fost consacraţi nu li s-a permis să părăsească sanctuarul (locul sfânt – nota trad.)
Cei doi fii mai mari ai lui Aaron, este vorba despre Nadab şi despre Abihu, erau oameni cu o mare moştenire. Nu doar că erau fiii Marelui Preot al lui Israel, dar erau şi nepoţii conducătorului lui Israel şi capii prezbiterilor de viţă nobilă a lui Israel. Ei au fost cu Moise şi Aaron pe Muntele lui Dumnezeu, au văzut glorioasele viziuni la Muntele Sinai, iar acum au fost consacraţi preoţiei levitice. Toate acestea au făcut ca păcatul lor, descris în capitolul 10, să fie cu atât mai mult nescuzabil şi vrednic de judecată.
1. Ce expresie determinantă este repetată în capitolul 8, versetele 4, 9 şi respectiv 13? Care credeţi că ar fi fost rezultatul, dacă Moise nu ar fi acţionat într-o astfel de chestiune?
Aceste versete ne spun că Moise a făcut „cum îi poruncise Domnul.“ Răspunsul la a doua parte a acestei întrebări poate să fie doar ipotetic. Totuşi, este sigur că Moise ar fi atras dispreţul lui Dumnezeu, dacă nu ar fi ascultat. Atunci, caracterul sacru al acestui ritual ar fi fost distrus. Acela a fost un timp extraordinar şi plin de semnificaţie, întrucât Marele Preot, odată uns şi sfinţit pentru această slujbă, urma să stea între Dumnezeu şi păcatele oamenilor, până la vremea lui Cristos. Era determinant ca fiecare detaliu să fie urmat întocmai după cum poruncise Dumnezeu pentru ca naţiunea să obţină binecuvântarea, iertarea şi îndurarea Lui.
2. Ce anume a fost atât de important pentru popor în a observa consacrarea preoţilor? (Levitic 8:2-3).
Din moment ce acest ritual era unul nou pentru Copiii lui Israel, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să adune tot poporul ca să observe acest cel mai sfânt eveniment. Prin la ceea ce ei au fost martori – şi-anume jertfele aduse de Moise şi Aaron - au constituit evenimente pline de semnificaţie, întrucât şi poporul, cât de curând, avea să-şi aducă propriile lor jertfe la Marele Preot, ca să fie închinate Domnului pentru propriile lor păcate, după cum văzuseră că s-a procedat aici. Astfel, a fost important ca ei să ştie că acest întreg ritual, de la început până la sfârşit, nu doar că a fost poruncit de Dumnezeu, ci, de asemenea, că a fost şi onorat de Dumnezeu. Prin aducerea jertfelor, poporul mărturisea că acestea erau uşa prin care ei trebuiau să treacă pentru a găsi binecuvântarea lui Dumnezeu.
3. În Levitic 8:2, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să aducă trei animale la această ceremonie. Care erau acestea? Care era utilizarea specifică a fiecăruia dintre ele?
Un viţel şi doi berbeci. Viţelul era adus pentru jertfa de ispăşire (jertfa pentru păcate), unul dintre berbeci era pentru arderea de tot, iar celălalt berbec era pentru închinarea în slujba Domnului (ordinarea) lui Aaron şi a fiilor lui.
4. Care a fost semnificaţia fiecăreia dintre jertfe?
Jertfa de ispăşire era modelul sfinţirii sau curăţirii lui Aaron şi a fiilor lui, în vederea preoţiei. Ei erau necuraţi în ochii lui Dumnezeu şi nu erau vrednici pentru slujbă, însă Dumnezeu a socotit că, prin vărsarea de sânge nevinovat, curăţirea lor va fi înfăptuită, iar vina lor nimicită, precum era nimicit animalul. Numai după aceea erau ei vrednici să intre în slujbă.
Arderea de tot era modelul unei jertfe desăvârşite adusă de cineva Domnului, întrucât întregul animal era mistuit în foc. (În cazul altor jertfe, animalele erau doar parţial mistuite de foc.) Există multe aspecte ale acestei ceremonii care pot să fie discutate cu clasa dvs. Astfel, untdelemnul pentru ungere a semnificat ungerea şi puterea lui Dumnezeu, aşezându-se peste Aaron ca să intre în slujba de Mare Preot, el fiind ales de Însuşi Dumnezeu pentru această slujbă. Dumnezeu vrea să avem această ungere în vieţile noastre, nu pentru ca să fim mari preoţi, ci pentru a avea puterea de a împlini chemarea pe care El ne-a dat-o fiecăruia dintre noi, în mod individual. Marele Preot, sfinţit şi ales, trebuia să stea astfel în prezenţa lui Dumnezeu, consacrat lucrării Domnului, făcând ispăşire pentru păcatele poporului.
Berbecul pentru închinarea (ordinarea) în slujbă a fost adus ca dar legănat (Levitic 8:29). Aceasta jertfă a fost o jertfă voluntară, de mulţumire, adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a-i chema în slujba Lui. De remarcat că această jertfă era de un miros plăcut înaintea Domnului, pentru că dincolo de această jertfă era supunerea, dorinţa, şi recunoştinţa faţă de El.
5. De ce credeţi că Dumnezeu a dorit animale, care să nu fi avut nicio meteahnă, pentru ca să fie jertfite? (Levitic 9:2)
Dacă jertfele ar fi avut vreo meteahnă, nu ar fi fost primite de Domnul. De aceea, jertfa nu i-ar fi făcut niciun bine celui care o aducea. Aducerea unor animale având vreun cusur dezvăluia o atitudine de indiferenţă faţă de cerinţele lui Dumnezeu. O jertfă care era fără cusur era necesară pentru a se putea face ispăşire. Numai atunci, în felul acesta, sângele animalului avea să fie un înlocuitor pentru fărădelegile poporului. Dacă animalul avea vreun cusur, atunci nu era o jertfă desăvârşită, iar sângele animalului nu era suficient în ochii lui Dumnezeu pentru a se face ispăşire pentru păcatul omului. Toate aceste cerinţe aveau să indice spre Jertfa noastră Desăvârşită, Mielul lui Dumnezeu, care „n-a cunoscut nici un păcat“, dar pe care El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.“ (2 Corinteni 5:20,21).
6. Ce promisiune se găseşte în Levitic 9:4-6? Ce fel de aplicaţie putem să facem noi, astăzi, cu privire la dorinţa noastră de a-L aborda pe Dumnezeu?
Dumnezeu i-a promis lui Moise că prezenţa şi slava Lui va cerceta poporul Domnului, dacă poporul va urma întocmai ritualurile de ceremonie, exact în felul în care au fost prescrise de Dumnezeu. Ca răspuns la a doua întrebare, clasa dvs. ar trebui să recunoască faptul că Dumnezeu ne va cerceta şi pe noi cu prezenţa Lui, atunci când împlinim cu supunere cerinţele Sale.
7. În Levitic 9:22-24 s-a întâmplat ceva în mod deosebit, întocmai după cum a spus Dumnezeu. Şi pentru că Dumnezeu nu se schimbă, ce anume putem să învăţăm din aceasta, dacă avem nevoie de ceva de la Dumnezeu în propriile noastre vieţi?
Slava Domnului a apărut în faţa tuturor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului (comentatorii biblici indică focul ca venind din cer sau din Locaşul Sfânt, acolo unde locuia Prezenţa lui Dumnezeu) mistuind astfel jertfa. Această manifestare clară a puterii lui Dumnezeu a făcut ca tot poporul să strige, şi să se arunce cu faţa la pământ. De remarcat este faptul că lucrul acesta a fost întocmai după cum a promis Dumnezeu, pentru că totul s-a înfăptuit cum a poruncit El. Discutaţi cu clasa despre importanţa împlinirii oricărui lucru pe care îl cere Dumnezeu, ca să putem să primim binecuvântările şi răspunsurile la rugăciunile noastre, şi pe care El le are pentru noi. Dumnezeu îşi onorează promisiunile faţă de noi, dacă urmăm întrutotul fiecare detaliu. Focul acesta a fost un semn, şi-anume că: Dumnezeu a instituit ceremoniile care au avut loc, iar confirmarea Lui divină era peste toţi cei care urmau să se supună acelor ceremonii. Când vieţile noastre sunt plăcute înaintea Domnului, putem să ne aşteptăm ca slava Lui să umple vieţile noastre.
8. De ce Nadab şi Abihu, doi dintre fiii lui Aaron, au fost ucişi de Domnul? (Levitic 10:1-2)
Nadab şi Abihu au dat dovadă de îngâmfare prin chiar faptul că nu au luat în serios poruncile Domnului, ca şi când ei ar fi făcut excepţie de la ceea ce a poruncit Domnul. Textul ne spune că ei au adus „foc străin“ înaintea Domnului. În loc să ia foc în cădelniţele lor de pe altarul de bronz, cei doi au adus Domnului un foc obişnuit, fiind mulţumiţi a proceda astfel, fără niciun scrupul. Dumnezeu, în mod miraculos, a aprins focul de pe altarul de bronz, iar focul acesta trebuia menţinut de preoţii care oficiau ceremoniile, astfel încât să ardă încontinuu, după cum poruncise Domnul (Levitic 6:12-13). Tămâia care era adusă Domnului, împreună cu acel foc, era primită numai dacă se mistuia, iar mireasma se ridica dintre cărbunii destinaţi focului, foc pe care Însuşi Dumnezeu l-a aprins. Fiii lui Aaron au cunoscut toate aceste lucruri şi, totuşi, au nesocotit lucrurile sfinte, care nu trebuiau să fie pângărite.
9. Încălcarea poruncii lui Dumnezeu de către Nadab împreună cu Abihu şi moartea, în consecinţă, a celor doi a fost un eveniment petrecut în mijlocul unui timp deosebit, de sărbătoare, pentru întregul Israel. Ce anume putem noi să învăţăm din această întâmplare?
Trebuie explicat faptul că apar consecinţe cu privire la orice fel de neglijare şi nesupunere faţă de poruncile lui Dumnezeu. S-ar putea să nu suferim moarte fizică instantanee, așa cum au suferit Nadab și Abihu, dar vom suferi moartea veșnică dacă nu ne pocăim de neascultarea noastră.
Tot ceea ce Dumnezeu consideră a fi sfânt, într-adevăr, este sfânt! Tămâia pe care Nadab şi Abihu au adus-o înaintea Domnului nu a fost primită pentru că a fost adusă cu foc străin. Lucrarea lui Dumnezeu va merge înainte prin inspiraţia Sa – acesta este focul din cer! Nu există nici un alt fel de foc pe care să îl avem şi care să producă rezultatele pe care Dumnezeu le cere de-a lungul unei vieţi. Când focul lui Dumnezeu mistuie o viaţă, atunci „mirosul plăcut“ se înalţă înaintea Lui. Nici un alt fel de cărbuni, în afara cărbunilor focului lui Dumnezeu, nu va produce „mirosul plăcut“ înaintea Domnului. Discutaţi cu studenţii dvs. importanţa de a păstra sfinte lucrurile pe care Dumnezeu le consideră sfinte, şi de a interzice, la rândul nostru, lucrurile pe care Dumnezeu le consideră interzise. În continuare, discutaţi ce anume se poate pierde dacă Evanghelia este neglijată, şi ce anume se poate câştiga dacă suntem atenţi ca să ne supunem Evangheliei.
Sunt multe lecţii pe care trebuie să le învăţăm în privinţa importanţei ascultării totale de Dumnezeu. Ce a spus El, înseamnă exact ceea ce a zis Domnul. Ceea ce El a promis, Domnul va înfăptui. Cuvântul Domnului se împlineşte cu siguranţă, iar cel mai bun mod pentru ca noi să moştenim toate binecuvântările Sale este de a lua seama la toate detaliile vieţii noastre. Dacă trăim cu sensibilitate faţă de Duhul Sfânt, vom fi în situaţia în care Domnul îşi va descoperi slava şi faţă de noi.
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}