VERSET DE MEMORAT: „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!“ (Isaia 37:16)
Lui Ezechia, împăratul lui Iuda, i se dă multă atenţie în Scriptură. Un total de 11 capitole îi sunt dedicate istorisirii legate de el, şi-anume: 1 Împăraţi 18-20; 2 Cronici 29-32 şi Isaia 36-39. Toate acestea sunt similare în conţinut, însă un studiu al acestor texte ne va oferi o ţesătură mai bogată şi o înţelegere mai amplă a domniei împăratului Ezechia şi a lecţiilor pe care putem să le învăţăm din această istorisire. Cu toate că era împărat, el s-a dovedit a fi ca oricare om, iar 2 Împăraţi 18:5 afirmă că: „El şi-a pus încrederea în Domnul Dumnezeul lui Israel; şi dintre toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost niciunul ca el.“ La vârsta de 25 de ani, în anul 715 î.Cr. şi încă mai devreme, posibil în anul 729 î.Cr., el a început să conducă în calitate de coregent alături de tatăl său. Ezechia a contribuit la restaurarea închinării în Templul din Ierusalim, timp în care a distrus înălţimile şi stâlpii idoleşti care încurajaseră închinarea falsă. Domnia lui Ezechia a durat 29 de ani.
În Isaia 36-39 citim despre crizele politice din regiune, care, în cele din urmă, au ajuns la un punct culminant. După căderea militară a Regatului de Nord (Israel), Iuda s-a luptat cu Asiria. Prima dată, Ezechia a încercat să-l mituiască pe împăratul Sanherib. Snaherib a acceptat comorile dar, curând după aceea, a invadat Iuda. De asemenea, există indicii că Ezechia încercase anterior să obţină siguranţă pentru Iuda printr-o alianţă cu Egiptul, care era cealaltă putere militară majoră din zilele acelea. Când puternica armată asiriană era postată în afara porţilor Ierusalimului cerând predarea cetăţii, încrederea lui Ezechia în Dumnezeu a fost imens testată prin acuzaţiile pline de blasfemie aduse de trimişii lui Sanherib.
În general, cercetătorii Bibliei sunt de acord că istorisirea bolii lui Ezechia (Isaia 38) şi primirea trimişilor de la Babilon (Isaia 39) sunt lucruri care s-au petrecut de fapt înaintea invaziei asiriene (Isaia 36-37). Se pare că această cronologie a fost făcută de profet pentru a fi o punte între cele două părţi ale cărţii lui Isaia. Capitolele 36-37 încheie prima parte cu accentul pus pe Asiria, în timp ce capitolele 38-39 introduc cea de-a doua parte care pune accentul pe Babilon.
1. În textul nostru, împăratul Ezechia s-a confruntat cu trei crize majore. Care sunt acestea? (Isaia 36:1; 38:1; 39:1)
Prima criză a lui Ezechia a fost iminenta invazie a armatei asiriene. Practic a fost un atac deschis asupra Regatului lui Iuda şi o tentativă directă de a submina conducerea lui într-o vreme când Ezechia a condus o imensă reformă în închinare şi credinţa oamenilor în Iehova s-a reînnoit.
A doua criză a fost îmbolnăvirea lui şi iminenta sa moarte, după cum a profeţit Isaia. Această criză a fost de natură personală şi l-a condus pe împărat spre rugăciune.
A treia criză a fost primirea trimişilor politici ai Babilonului. Această criză a fost mult mai subtilă decât primele două crize. Ezechia le-a dat străinilor amănunte esenţiale despre regat şi aparent a fost chiar onorat pentru comorile regatului.
Discutaţi cele trei modalităţi diferite prin care Ezechia a reacţionat la fiecre dintre crize. Ce putem noi să învăţăm din aceste reacţii ale lui Ezechia?
2. În Isaia 36:4, Rabşache, comandantul sau reprezentantul asirian, a început un discurs plin de blasfemie cu reprezentanţii împăratului Ezechia pe tema încrederii şi siguranţei de sine. Cum a încercat el să distrugă încrederea şi siguranţa poporului lui Iuda? În ce fel se aseamănă acest fapt cu atacurile lui Satan împotriva încrederii noastre în Dumnezeu?
În primul rând a fost un atac asupra cârmuirii împăratului Ezechia, căutând să discrediteze abilitatea împăratului de a se pregăti pentru o astfel de criză. Faptul acesta a fost consemnat în mod specific cu referire la alianţa anterioară a acestuia cu Egiptul. (De asemenea, Isaia a mustrat acea alianţă în capitolele 30:1-7 şi 31:1-3). În al doilea rând, Rabşache a afirmat că, dacă poporul a pretins încrederea în Domnul, atunci Ezechia a făcut ca închinarea lor să fie mult mai dificilă pentru ei (pelerinajul la Ierusalim). În al treilea rând, el a pretins că armata asiriană acţiona după instrucţiunile lui Dumnezeu, aşa că, poporul lui Iuda trebuia să se predea. În cele din urmă, el a strigat spre cei care puteau să-l audă, şi care erau postaţi pe ziduri, să nu ia în considerare instrucţiunea lui Ezechia de a se încrede în izbăvirea lui Dumnezeu de armata asiriană. Rabşache a pretins că Dumnezeul Evreiesc Iehova nu se va deosebi de dumnezeii ţărilor vecine, cu alte cuvinte nu va putea să elibereze poporul.
Pe timp de criză, Satan ar putea să încerce să ne facă să punem la îndoială autoritatea şi încrederea conducătorilor noştri. De aceea el arată slăbiciunile şi lipsurile acestora, dar fără să pomenească felul în care Dumnezeu i-a utilizat cu folos pentru împărăţia Lui. De asemenea, diavolul încearcă să devalorizeze adevărata închinare şi părtăşie, prin a oferi ceva care face mai mult apel la dorinţele noastre omeneşti pentru comoditate şi plăcere. Adeseori, duşmanul sufletelor noastre încearcă să pretindă că el acţionează ca emisar al lui Dumnezeu (vezi, 2 Corinteni 11:13-15). În final, Satan urlă la urechile şi inimile credincioşilor că lui Dumnezeu nu i se poate da crezare pentru izbăvire.
3. Care a fost răspunsul lui Ezechia la acuzaţiile pline de blasfemie care au fost transmise solilor lui, iar apoi din nou transmise direct lui printr-o scrisoare din partea împăratului asirian Sanherib? (Isaia 37:1) În ce mod a onorat Dumnezeu reacţia lui Ezechia?
După auzirea acuzaţiilor, Ezechia s-a smerit (şi-a sfâşiat hainele şi s-a acoperit cu sac) şi s-a dus imediat la Casa lui Dumnezeu. De asemenea, a trimis vorbă profetului Isaia că o situaţie de criză a venit peste ei. Isaia i-a dat repede o încurajare din partea Domnului: 1) Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit; 2) Împăratul Asiriei se va întoarce în ţara lui; 3) Şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui. Când acuzaţiile au fost repetate printr-o scrisoare, Ezechia, din nou, a mers la Casa Domnului, a întins scrisoarea înaintea Domnului şi s-a rugat. Din nou, Dumnezeu i-a făgăduit izbăvire pentru Ierusalim (Isaia 37:22, 31-35), plecarea asirienilor (Isaia 37:23- 29) şi că Dumnezeu se va îngriji de hrană pentru poporul Lui (Isaia 37:30) şi după criză. La urmă, Dumnezeu le-a arătat asirienilor că El este deosebit faţă de toţi dumnezeii ţărlor vecine atunci când a ucis 185.000 de soldaţi într-o singură noapte, apărând Ierusalimul şi pe poporul lui Iuda, aşa după cum a făgăduit.
4. Ce a conţinut rugăciunea lui Ezechia din capitolul 37:15-20? Cum se poate aplica aceasta rugăciunilor noastre?
Rugăciunea lui Ezechia a fost uimitor de asemănătoare cu rugăciunea Bisericii Primare din Fapte 4:24-31. Prima dată el a recunoscut că Dumnezeu este „Dumnezeul oştirilor“, ceea ce înseamnă Stăpânul armatelor. El este Dumnezeul personal al lui Israel care a locuit cu ei „între heruvimi“ în Sfânta Sfintelor din Templu. El a recunoscut că Dumnezeu nu este un dumnezeu dintr-o mulţime de dumnezei, ci El este Singurul Dumnezeu şi Creator al universului. Apoi, împăratul a continuat prin a cere intervenţia directă a lui Dumnezeu: „ascultă“, „deschide-Ţi ochii“, etc. El i-a amintit lui Dumnezeu că batjocura nu a fost atât de mult adresată lui Israel, cât lui Dumnezeu. El a rostit realitatea crizei, spunându-i lui Dumnezeu că Sanherib a distrus alte naţiuni şi dumnezeii lor, dar el era conştient că „dumnezeii“ lor erau doar interpretări umane nu divine. La urmă, Ezechia l-a rugat pe Dumnezeu să izbăvească pe Iuda din criză. Intenţia lui Ezechia nu a fost doar pentru izbăvire, dar şi ca celelalte popoare să poată să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu şi ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat.
Rugăciunile noastre în vremuri de criză (dar şi în alte vremuri) trebuie să înceapă cu o recunoaştere a divinităţii, autorităţii şi naturii personale a lui Dumnezeu în raport cu noi. Inimile noastre trebuie să fie aţintite numai înspre El şi nu spre oricare alte opţiuni pentru izbăvire, înţelegând că El este Creatorul şi Susţinătorul tuturor. După aceea trebuie să urmeze cererile noastre, aducând înaintea lui Dumnezeu criza aşa cum o înţelegem noi. Desigur, Dumnezeu deja cunoaşte, dar El ne îndrumă pentru „a cere“. În final, trebuie să avem grijă ca motivele noastre să nu provină din egoism. Putem şi trebuie să cerem izbăvire din criză, dar în cele din urmă ne dorim voia desăvârşită a lui Dumnezeu în vieţile noastre, precum şi călăuzirea pentru ca să-i dăm lui Dumneze toată slava.
5. Care a fost reacţia împăratului Ezechia la vestea profetului Isaia despre iminentul său deces? (Isaia 38:2-3) Ce a urmat după reacţia lui Ezechia?
Ezechia a întors spatele celor care îl slujeau şi a început să se roage. Deşi unii ar putea să spună că rugăciunea lui a fost egoistă, totuşi, pare a fi o reacţie naturală faţă de o astfel de criză. Nu reiese că el s-ar fi supărat ca şi Ahab în cartea 1 Împăraţi 21:4. Rugăciunea lui i-a reamintit lui Dumnezeu despre credincioşia, supunerea şi motivele lui Ezechia. Aparent, motivele lui nu au fost doar pentru propria sa viaţă, dar şi pentru viitorul tronului şi naţiunii sale.
Dumnezeu i-a răspuns imediat rugăciunii lui Ezechia şi i-a făcut câteva promisiuni. Primul lucru pe care i l-a dat au fost încă cincisprezece ani adăugaţi la viaţa lui. Faptul acesta a fost un privilegiu neobişnuit pentru un om să ştie vremea plecării lui din lume. (Se poate discuta că Ezechia nu a folosit această cunoaştere cu înţelepciune.) Al doilea lucru promis a fost izbăvirea de asediul asirian. Al treilea lucru promis a fost dovada de a întări certitudinea primelor două lucruri făgăduite – Dumnezeu a promis că va da înapoi cu zece grade (patruzeci de minute) soarele, ca semn al credincioşiei Lui de a împlini celelalte lucruri promise.
6. Isaia 38:10-22 consemnează reflecţiile lui Ezechia după însănătoşirea de după suferinţa lui fatală. Cum anume descrie împăratul viaţa şi scopul de a trăi?
În versetele 10-14, împăratul a folosit metafore colorate pentru a descrie natura trecătoare a vieţii pământeşti. Aceasta este asemenea cortului păstorului nomad, care niciodată nu este ridicat prea mult timp într-un loc, ci este întotdeauna mutat la „păşuni verzi“. Este asemenea unui material de lână pentru îmbrăcăminte ţesut manual, care este tăiat de la războiul de ţesut de către ţesător, rulat şi dus la destinaţie. Este asemenea unei prăzi a leului al cărei sfârşit este mult mai aproape decât s-ar fi plănuit sau aşteptat. Este asemenea unui cocor, unei rândunici sau unui porumbel care au rămas fără ajutor şi care îşi aşteaptă propria distrugere.
Împăratul şi-a amintit de izbăvirea lui Dumnezeu din păcat şi amărăciune, şi a remarcat că scopul vieţii este dublu. În primul rând, trăim pentru a-l lăuda şi glorifica pe Dumnezeu. Fiecare parte a vieţilor noastre scurte şi trecătoare aici pe pământ trebuie să fie trăită în acest scop. De asemenea, el şi-a adus aminte de responsabiitatea fiecărei generaţii pentru generaţia următoare. Pe lângă faptul de a da slavă lui Dumnezeu în mod direct, nu avem nicio responsabilitate mai mare în viaţa aceasta decât aceea de a transmite adevărul copiilor noştri şi altor oameni asupra cărora avem influenţă.
7. După însănătoşirea sa, Ezechia a primit nişte oaspeţi diplomaţi din Babilon (Isaia 39:1-2). A fost ceva greşit în a face acest lucru? De ce da sau de ce nu?
Un act aparent nevinovat de primire a unor diplomaţi care l-au felicitat pe Ezechia cu ocazia însănătoşirii sale, s-a transformat în dezastru. În bucuria sa de a i se fi acordat ani în plus vieţii, Ezechia pare a fi devenit neglijent în privinţa protecţiei regatului său. Dacă un diplomat face destăinuiri ale bunurilor financiare şi militare, alături de avantajele şi dezavantajele geografice ale unei ţări, cu certitudine că ţara, guvernul şi locuitorii ei devin vulnerabili. În timp ce, tehnic vorbind, nu era nimic rău în împlinirea atribuţiilor sale diplomatice, totuşi, se pare că împăratul Ezechia şi-a arogat mai multe merite pentru binecuvântarea lui Dumnezeu decât a fost mandatat. Combinaţia dintre neglijenţă şi mândrie l-a nemulţumit pe Dumnezeu şi a atras judecata asupra întregii naţiuni prin robia din Babilon care avea să se producă în curând.
În calitate de creştini trebuie să ne păzim în permanenţă. Duşmanul sufletelor noastre nu vine întotdeauna cu un atac evident ca şi atacul armatei asiriene sau chiar cu un atac personal ca în cazul îmbolnăvirii lui Ezechia. Uneori, atacurile lui Satan sunt mai subtile, totuşi, ele pot să aibă un impact pe termen lung asupra noastră şi a celor pe care noi îi influenţăm. S-ar putea ca atacurile să apară în zone care nu sunt păcătoase în mod specific, ci, pur şi simplu, să ne distragă atenţia sau să ne expună influenţei ideilor şi oamenilor neevlavioşi.
8. De ce a spus Ezechia că a fost bine că judecata pentru faptele sale rele avea să vină asupra generaţiei viitoare? Era oare aceasta aroganţă din partea lui? De ce da sau de ce nu?
Nu pare că Ezechia a fost arogant prin răspunsul lui, ci, pur şi simplu, s-a resemnat faţă de rostirea judecăţii lui Dumnezeu şi a condiţiilor acesteia. Niciunul dintre noi nu doreşte ca judecata să vină peste noi sau peste cei care urmează după noi. Deciziile slabe întotdeauna au consecinţe, şi chiar dacă pocăinţa ne izbăveşte de puterea şi pedeapsa veşnică a păcatului, nu aduce întotdeauna izbăvire de consecinţele păcatelor noastre în vieţile noastre aici pe pământ. Trebuie să hotărâm a urmări constant şi cu răbdare voia lui Dumnezeu, chiar şi în faţa consecinţelor faptelor noastre trecute.
9. Ce tipuri de criză este posibil să înfruntăm azi, în calitate de creştini? Cum putem să reacţionăm prin modalităţi care îl vor mulţumi pe Dumnezeu şi care sunt profitabile pentru destinul nostru veşnic?
Studenţii probabil că vor răspunde cu aspecte mult asemănătoare celor din istorisirea vieţii lui Ezechia: atacuri ale duşmanilor, probleme la şcoală sau serviciu, probleme de familie, boală, atacuri subtile ale mândriei datorită prosperităţii noastre, influenţe, sau realizări. Reacţiile noastre ar trebui să fie ca acelea ale lui Ezechia atunci când a refuzat să asculte descurajările păgâne şi când a încredinţat prin rugăciune toate situaţiile de criză lui Dumnezeu şi voii Lui desăvârşite. Trebuie să continuăm cu mare grijă pentru ca să nu îi permitem duşmanului sufletelor noastre să practice un „atac ticălos“ în timpul în care garda noastră spirituală a fost lăsată jos. Dumnezeu a făgăduit izbăvire datorită slavei Sale, aşa că trebuie să rămânem concentraţi asupra voii Lui desăvârşite şi scopului vieţii noastre.
Două imense lecţii pot să fie învăţate de la Ezechia şi din istorisirea vieţii lui. Prima lecţie este aceea că încrederea noastră trebuie să fie numai în Dumnezeu. El este mai mare ca oricare dintre împrejurările sau crizele cu care s-ar putea să ne confruntăm de-a lungul drumului vieţii. A doua lecţie este aceea că omenirea este grabnică a uita binecuvântările şi izbăvirile pe care Dumnezeu le asigură şi astfel tinde să-şi pună încrederea în sine. Trebuie să fim vigilenţi pentru a ne păstra încrederea numai în Dumnezeu dacă vrem să fim siguri de chemarea şi alegerea noastră.
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}