VERSET DE MEMORAT: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o…“ (Efeseni 4:1)
Efes era un port strategic, cam de aceeaşi importanţă cu portul Alexandria din Egipt şi cu portul Antiohia din Siria. Efesul era aşezat pe coasta de vest a Asiei Mici (pe teritoriul Turciei de azi) în apropiere de oraşul Izmir al zilelor noastre, şi era cel mai important port la Marea Egee, port aflat pe ruta principală dintre Roma şi Orient. Efesul era, de asemenea, şi un centru religios, renumit pentru magnificul templu al zeiţiei romane Diana, cunoscută grecilor ca fiind Artemis. Templul era o structură considerată a fi una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Pe lângă toate acestea, Efesul mai era şi un centru turistic internaţional, atât de profitabil, încât, conducătorii acestui oraş au fondat prima bancă mondială. Populaţia acestui oraş era la vremea aceea de aproximativ 300.000 de oameni, făcând din Efes unul dintre cele mai mari oraşe ale Imperiului Roman.
Înainte să ajungă la Efes, Pavel deja era misionar de mai bine de şaptesprezece ani. După ce doi dintre tovarăşii săi de misiune plecaseră de câteva luni din Efes, după ce au pus bazele lucrării Domnului, Pavel a ajuns şi el în oraş. Aşa după cum îi era obiceiul, Pavel şi-a constituit cartierul general, în vederea evanghelizării, într-una dintre provincii. Apoi, pe lângă tovarăşii săi de slujbă, Pavel a adus în Efes şi câţiva creştini, stabilind astfel o reţea de case care funcţionau ca biserici, pentru ca în final, această reţea să se răspândească în alte regiuni ale Asiei.
Probabil că primii convertiţi ai lui Pavel au fost evreii şi „temătorii de Dumnezeu“. Temătorii de Dumnezeu este expresia evreiască pentru persoanele care făceau parte din alte naţiuni (dintre neamuri) şi care aveau dorinţa de a-L urma şi de a I se închina lui Dumnezeu, dar care nu doreau să renunţe, din punct de vedere formal, la cultura din care proveneau şi nici să se supună tăierii împrejur. Noii convertiţi se trăgeau, de obicei, din clasa de mijloc, şi erau în căutarea adevărului şi a siguranţei lor, dar care nu erau tocmai gata să-şi schimbe stilul de viaţă şi atitudinile. De obicei, dacă un stăpân al unei case a luat decizia a-L urma pe Isus, atunci, copiii, soţia, sclavii şi clienţii săi îl urmau. În felul acesta, tânăra biserică creştea cu ajutorul caselor, al gospodăriilor individuale, cei care o formau adunându-se într-una sau în mai multe case ale membrilor mai avuţi. Pe măsură ce biserica devenea mai numeroasă, unele familii se dezlipeau de locaţiile iniţiale, adunându-se în alte case. Astfel, biserica primară din Efes a continuat să crească. Pavel şi tovarăşii lui au stat mai mult de doi ani şi jumătate în Efes, în tot acest timp câştigând suflete şi instruind lideri.
Epistola către Efeseni a fost scrisă în timp ce Pavel se afla în închisoare la Roma, între anii 60-62 după Cristos, ea fiind trimisă bisericii din Efes prin intermediul lui Tihic. Spre deosebire de alte epistole pe care le-a scris, aceasta nu a fost scrisă pentru a se adresa unei anumite probleme din biserică, ci pentru a întări şi a încuraja biserica din Efes. Este de asemenea posibil ca epistola să fi circulat şi prin celelalte biserici din împrejurimi pentru acelaşi scop. În epistolă, Pavel descrie atât natura, cât şi apariţia bisericii. El îi îndeamnă pe credincioşi să fie asemeni trupului viu al lui Cristos pe pământ.
Epistola către Efeseni poate să fie împărţită în două secţiuni majore. Primele trei capitole tratează învăţătura (chemarea bisericii). Ultimele trei capitole se ocupă de aspectul aplicativ (comportamentul bisericii). Tema de ansamblu a epistolei este unitatea celor care cred în Cristos.
În capitolul 1, Pavel începe cu o rugăciune către Dumnezeu, prin care cere ca biserica să aibă parte de înţelepciune şi descoperire. Apoi, în capitolele 2 şi 3 el aduce în discuţie atât poziţiile individuale ale credincioşilor, cât şi ale bisericii în ansamblu, înaintea lui Dumnezeu, precum şi taina chemării lor. Pavel îşi încheie epistola tot cu o rugăciune, prin care Îl roagă pe Dumnezeu ca a lor credinţă să fie întărită prin dragostea divină.
Capitolul 4 este un punct de turnură al epistolei. Pavel îi sfătuieşte pe cei credincioşi să umble în vrednicia potrivită cu chemarea lor în Cristos. Numai în ultimele trei capitole, există treizecişicinci de îndrumări care ne vorbesc de responsabilitatea creştinului de a lua seama la sine însuşi, potrivit cu chemarea individuală. De-a lungul capitolelor 4 şi 5, Pavel discută referitor la umblarea în unitatea creştină, în sfinţenie, în lumină şi înţelepciune. Odată cu capitolul 6, Pavel încheie epistola, instruindu-i pe credincioşi cum să îndure războiul spiritual.
La fel ca biserica din Efes, şi noi suntem chemaţi să cunoaştem învăţătura biblică, iar apoi să o trăim în faţa lumii care ne priveşte. O biserică plină de dragoste, unită, este o biserică puternică şi o atracţie pentru cei necredincioşi.
1. Încă din primul verset al capitolului 1, Pavel se referă la „credincioşii în Cristos Isus.“ În ce anume ar consta umblarea voastră, ca alții să vă caracterizeze şi pe dvs. ca fiind credincioşi în Cristos Isus?
2. În Efeseni 1:3, Pavel a scris că Dumnezeu i-a binecuvântat pe credincioşi cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti. Înşiraţi unele dintre binecuvântările pe care Dumnezeu vi le-a dat. Care este cea mai mare dintre binecuvântările spirituale? După ce v-aţi alcătuit lista, rezervaţi un moment ca să Îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru aceste binecuvântări.
3. În ce fel Efeseni 1:7 şi Efeseni 2:13 ne vorbesc despre modul în care suntem aduşi mai aproape de Dumnezeu?
4. În Efeseni 2:14, citim cum Cristos „a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea“. Templul a avut un perete care îi despărţea pe evrei de neamuri, dar Pavel a arătat că Evanghelia este pentru toţi. Ce „ziduri“ s-ar putea să înălţăm noi, astăzi, iar Dumnezeu să dorească, de fapt, ca să le surpăm?
5. Arătaţi care este progresia din Efeseni 3:20 de la primul gând apărut în mintea credinciosului până la scopul deplin al lui Dumnezeu, scop realizat în vieţile noastre. Care este puterea care lucrează în noi?
6. Ce fel de instrucţiune dă Pavel în capitolul 4 cu privire la modul în care trebuie să umblăm vrednici de chemarea noastră?
7. Efeseni 4:11 cuprinde un număr de daruri (chemări la slujire) care sunt date diferiţilor credincioşi de către Dumnezeu. Scrieţi-le pe fiecare dintre ele. Apoi, în dreptul fiecăruia, notaţi felul în care aceste daruri sunt de folos Trupului lui Cristos. De ce dă Dumnezeu aceste daruri?
8. În Efeseni 5:1, Pavel îşi instruieşte cititorii să devină urmaşi ai lui Dumnezeu, „ca nişte copii preaiubiţi“. Explicaţi ce credeţi că a vrut el să spună prin aceasta.
9. În Efeseni 6:18 citim că trebuie să facem „în toată vremea, tot felul de rugăciuni şi cereri“, „prin Duhul“ şi „cu toată stăruinţa“, „pentru toţi sfinţii“. Revizuiţi timpul dvs. de rugăciune din săptămâna aceasta. În ce fel v-aţi rugat pentru alţii? Cum aţi stăruit în rugăciune pentru ei? Ce paşi puteţi să întreprindeţi pentru a îmbunătăţi acest aspect al timpului dvs. de rugăciune?
Este un privilegiu deosebit şi o mare încurajare ca cineva să aparţină familiei lui Dumnezeu. Dacă umblăm alături de alţi credincioşi, atunci trebuie să fim credincioşi în umblarea noastră cu Dumnezeu, să fim consecvenți în viaţa de rugăciune şi să ne silim pentru unitate în rândul credincioşilor. Procedând aşa, vom experimenta mulţimea binecuvântărilor pe care Dumnezeu le are păstrate pentru noi.
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}