VERSET DE MEMORAT: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.“ (Evrei 12:1-2)
Epistola către Evrei se adresează creştinilor evrei, fiind scrisă, aproximativ, în anul 70 după Cristos. Autorul ei a dorit să le reamintească acestor oameni de „marele nor de martori“ cu care Dumnezeu i-a onorat şi i-a ajutat în vechea dispensaţie. Aceste ultime trei capitole din Evrei repetă începuturile omenirii şi acoperă istoria bisericii până la vremea scrierii epistolei. Autorul a creat o „imensă imagine“ a epocii bisericii, astfel încât, aceşti creştini să poată să vadă unde anume li se potriveşte locul în noua şi indiscutabil mai buna dispensaţie. Apoi, el i-a povăţuit să nu se lase descurajaţi de suferinţele lor, ci să privească la Isus, care este autorul şi împlinitorul credinţei lor.
Evrei 11 reprezintă punctul culminant al epistolei. În acest capitol autorul atinge vârful a tot ceea ce a trebuit să spună. Anterior acestui capitol, s-a înfăţişat relaţia dintre dispensaţiile Vechiului şi Noului Testament, dezvăluindu-se, pas cu pas, înţelesurile lor. Arătând cum vechea dispensaţie şi-a îndeplinit misiunea, în acest capitol, autorul înşiră anumite caractere care au împlinit ceea ce a conceput Dumnezeu prin vechea dispensaţie. Cu alte cuvinte, respectivele caractere au reuşit să înfăptuiască totul prin credinţa în Dumnezeu şi prin ceea ce El a spus, adică pe baza Cuvântului Său. Aceşti „martori“ strălucesc aidoma razelor de lumină, dovedind posibilitatea realizării voiei lui Dumnezeu la modul superlativ, chiar înainte de naşterea lui Isus.
Capitolul 12 debutează cu o imagine a unei curse atletice de alergare, oferind astfel ilustraţia izbitoare a unui creştin care îşi dă toată silinţa în drumul spre cer. Autorul a dorit ca cititorii să înţeleagă faptul că ei, credincioşii creştini, nu se află nici într-o excursie de plăcere, şi nici la hoinăreală în cadrul unei promenade; şi în nici un caz la umplerea, oricum, a timpului lor. Ci, dimpotrivă, ei se află angajaţi într-o mare competiţie. După aceea, el continuă să îi prevină asupra modului în care ei trebuie să îndure greutăţile, urmând ca în felul acesta să aibă izbândă în viaţa de credincios creştin.
1. Scrieţi Evrei 11:1 cu propriile dvs. cuvinte. După aceea, numiţi câteva aspecte invizibile în care aveţi credinţă.
2. Evrei 11:2 ne face cunoscut faptul că prin credinţă „cei din vechime au căpătat o bună mărturie.“ Expresia cei din vechime se referă la acei mulţi credincioşi care au fost citaţi în mod individual în acest capitol. Cum şi-au dovedit aceşti oameni credinţa?
3. De unde apar „giganţii spirituali“? Luaţi-i în considerare pe cei care v-au influenţat în umblarea dvs. spirituală. Ce paşi putem să întreprindem, la rândul nostru, pentru a avea mai multă credinţă şi stabilitate în propriile noastre vieţi?
4. Luaţi în considerare versetul cheie. Care sunt unele dintre „poverile“, pe care s-ar putea să le ducem şi care, efectiv, ne stingheresc?
5. Evrei 12:5 pomeneşte „pedeapsa Domnului“. O astfel de pedeapsă s-ar putea să nu fie plăcută, dar este foarte necesară. Ce încurajare le dă autorul epistolei creştinilor evrei privind vremurile de disciplină venite de la Domnul? De ce este mustrarea necesară pentru noi, astăzi?
6. Ce se supune comparaţiei şi contrastului în versetele de la 18 la 29 din Evrei 12? De ce face autorul tocmai această comparaţie?
7. Capitolul 13 include un număr de aplicaţii practice. Înşiraţi trei instrucţiuni pe care autorul epistolei le dă acestor creştini. Cum putem să aplicăm noi toate acestea în zilele de azi?
8. Autorul atrage atenţia asupra amăgirii care poate să apară oricând din cauza oricărui „fel de învăţături străine“ (Evrei 13:9). Astăzi, raportat la întreaga lume, care ar putea să fie câteva dintre învăţăturile care ar ameninţa mesajul curat al Evangheliei?
Toţi cei care au trăit în dispensaţia Vechiului Testament au avut parte doar de câteva frânturi ale veacului în care noi trăim, şi totuşi, ei au trecut din lumea aceasta prin credinţă, fără să fi primit din plinătatea Evangheliei, fiindcă Isus încă nu venise. În schimb, noi am primit Evanghelia în toată plinătatea ei! Este necesar deci, ca mărturiile şi exemplele de credinţă ale celor din vechime să ne determine să fim pe deplin şi cu desăvârşire reprezentanţii acestei dispensaţii a harului divin. Noi suntem cei care trebuie „să ducem făclia“ până la limita finală a planului perfect al lui Dumnezeu cu privire la omenire, până când vom ajunge la Casa noastră din Ceruri.
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}