VERSET DE MEMORAT: „…Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.“ (Matei 26:28)
În acel moment al istoriei, guvernarea romană îi numea atât pe liderii politici, cât şi pe liderii religioşi din Israel. Caiafa a fost ales mare preot, el fiind ginerele fostului mare preot Ana. După toate aparenţele, Caiafa a lucrat bine cu romanii, din vreme ce a rămas mare preot mai bine de 18 ani. Caiafa a fost primul care a recomandat că Isus trebuie să moară, ulterior, el, împreună cu alţi preoţi de seamă, cărturari şi bătrâni, a conspirat în vederea arestării lui Isus.
Matei a scris evanghelia în primul şi în primul rând pentru creştinii evrei; de aceea el a accentuat rolul împărătesc al Domnului Isus, portretizând Împărăţia lui Dumnezeu. Matei s-a străduit să arate că Împărăţia lui Cristos este în inimile oamenilor, nu în politicile vremii.
În vreme ce marile evenimente mondiale începeau să prindă contur, acestea fiind urzite în Ierusalim, într-un mic colţ de ţară, în Betania, Maria, sora Martei şi a lui Lazăr, L-a uns pe Isus cu mir, care era păstrat într-un vas de alabastru, în semn de aducere-aminte pentru îngroparea Lui. Acest fapt a constituit o mică reprezentare a ceea ce era, de fapt, Împărăţia lui Dumnezeu, şi anume – dragostea Sa.
După ce a luat parte la ultima cină, Isus a mers în grădina Ghetsimani unde a purtat suprema bătălie a tuturor vremurilor. Agonia lui Isus a constat în faptul că El avea să poarte păcatele întregii lumi, urmând ca, tocmai din această cauză, să fie părăsit pentru o vreme de Tatăl Său. Natura umană a lui Isus s-a luptat cu agonia fizică aflată în faţa Lui, dar în privinţa Duhului Său şi a voinţei Sale, acestea au fost pe deplin supuse lui Dumnezeu. Isus a câştigat bătălia acceptând să-Şi bea „paharul“ cu pace.
După ce L-au arestat pe Isus în grădină, în dimineaţa care a urmat, El a fost condamnat la moarte de către preoţii de seamă şi bătrâni. Aceştia au ordonat legarea şi trimiterea Lui înaintea lui Pilat din Pont care era guvernatorul roman al Iudeii, fiind cunoscut pentru cruzimea sa. Roma ridicase autoritatea evreilor de a aplica pedeapsa cu moartea. Ca urmare, conducătorii romani trebuiau atât să emită sentinţa, cât şi să o execute. Evreii ştiau foarte bine că o acuzaţie de blasfemie nu are nici o greutate într-un tribunal roman, aşa că L-au acuzat pe Isus că ar fi pretins a fi superior Cezarului, atunci când a spus că este Fiul lui Dumnezeu.
Cei care erau condamnaţi la moarte prin răstignire erau siliţi să-şi ducă propriile cruci, însă Isus, epuizat de groaznica biciuire la care a fost supus, nu a fost în stare să Îşi ducă crucea. Simon, un bărbat din Cirena, din partea de nord a Africii, a fost constrâns să o ducă în locul Lui.
Isus a fost răstignit la ora nouă dimineaţa. La ora trei după-amiază, El a strigat, după care a murit. Deodată, a avut loc un cutremur şi multe morminte ale sfinţilor s-au deschis. În acelaşi timp, catapeteasma din templu s-a rupt pe la mijloc de sus până jos, deschizând oamenilor obişnuiţi Sfânta Sfintelor şi semnificând în felul acesta abilitatea umană de a-L aborda personal pe Dumnezeu. Iosif din Arimateea, care era un om înstărit, membru al Sinedriului şi un urmaş în secret al lui Isus, a cerut trupul lui Isus, pe care L-a pus în propriul său mormânt, care era nou. Marele preot împreună cu fariseii au sigilat mormântul şi au pus o strajă în jurul acestuia.
În zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie (este posibil să fie vorba de soţia lui Cleopa, sau de mama lui Iacov şi Ioan) au venit la mormânt timp în care s-a produs un mare cutremur. Tot atunci, un înger a venit şi a dat la o parte piatra aflată pe uşa mormântului. În timp ce femeile se apropiau de mormânt, îngerul le-a spus că Isus a înviat din morţi.
Relatarea lui Matei nu vorbeşte despre cele patruzeci de zile pe care Isus le-a petrecut pe pământ după învierea Lui. În schimb, Matei trece direct la porunca dată de Isus ucenicilor Săi. Înainte de acest moment, câmpul muncii misionare fusese destinat numai evreilor. Însă, înainte de înălţarea Sa la cer, Isus a promis că va fi întotdeauna cu cei ce sunt ai Lui, până la sfârşitul veacurilor (sfârşitul lumii).
1. În Matei 26:6-13, citim cum Maria a spart vasul de alabastru şi cum L-a uns pe Isus cu mirul din vas. Unii, care au observat atent acţiunile ei, au condamnat-o, sugerând că mai bine ar fi fost ca banii să fi fost daţi săracilor. Care a fost răspunsul lui Isus şi ce lecţii putem să învăţăm din exemplul de închinare al Mariei?
2. Iuda a fost dornic să încheie o înţelegere cu preoţii de seamă pentru bani (Matei 26:14-16), dar mai târziu a regretat amarnic şi a vrut să anuleze înţelegerea (Matei 27:3-10). Ce fel de învăţăminte putem să tragem din faptele lui Iuda?
3. La ultimul paşte, pe care L-a celebrat, împreună cu ucenicii Lui, Isus a luat pâinea nedospită şi paharul – şi a făcut uz de aceste elemente pentru a descrie apropiata Sa moarte (Matei 26:26-29). Isus a frânt pâinea, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.“ Cu ce a identificat Isus conţinutul paharului? Ce a simbolizat acel conţinut?
4. Isus şi ucenicii Lui au mers într-o grădină aflată pe Muntele Măslinilor. Descrieţi natura marei lupte pe care El a dus-o singur în acel loc.
5. La arestarea lui Isus, Petru a tăiat urechea unui slujitor al Marelui Preot. În zelul său de a-L apăra pe Isus, el a dus la împlinire, planul lui Dumnezeu. Din acest fapt petrecut, ce aplicaţie putem să luăm pentru viaţa noastră?
6. De ce credeţi, aşa după cum reiese, că Petru a fost deosebit de curajos atunci când a tăiat urechea slujitorului Marelui Preot, şi totuşi, mai târziu, s-a înfricat când a fost luat la întrebări, atât de două dintre slujnice, cât şi de alţii?
7. Este posibil ca unii dintre cei prezenţi în mulţimea care a strigat pentru condamnarea la moarte a lui Isus (Matei 27:20-23) să fi fost aceeaşi oameni care, doar cu câteva zile mai devreme, L-au aclamat pe Isus ca Împărat al lor? Ce concluzie putem să desprindem de aici?
8. Ce a trebuit să îndure Isus la Golgota, pe lângă suferinţa fizică? De ce a ales El să rămână atârnat pe cruce, când ar fi avut puterea să se autoelibereze?
9. De ce este Învierea lui Isus (Matei 28:1-7) un element atât de fundamental al Evangheliei?
10. Atunci când le-a transmis ucenicilor Marea Poruncă (Matei 28:19-20), Isus a promis că va fi cu ei întotdeauna. Cum împlineşte Domnul Isus această promisiune?
Dumnezeu a avut un plan desăvârşit când L-a trimis pe Isus să moară pentru păcatele noastre. Isus a rămas credincios lui Dumnezeu şi I-a împlinit planul în orice privinţă. Provocarea cu care noi ne confruntăm este următoarea: Ce facem noi cu Isus?
%402x.svg){kind=icon}
%402x.svg){kind=icon}